Până pe 26 iunie, cele mai promițătoare talente ale fotbalului european se vor duela pe stadioanele din București (Giulești și Arcul de Triumf), Voluntari ("Anghel Iordănescu") și Ploiești ("Ilie Oană").
Fanii români vor putea urmări meciurile la TV pe ProArena și pe platforma VOYO.
România, gazdă pentru a treia oară a unui ”european”
Această ediție a EURO U19 marchează a treia oară când România organizează un turneu final de fotbal de tineret, după EURO U19 din 2011 și EURO U21 din 1998.
Țara noastră trebuia să găzduiască EURO U19 în 2021, însă competiția a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19.
”Tricolorii” joacă în prima zi
România U19 își începe, vineri, 13 iunie, de la ora 21:00, aventura la Campionatul European Under 19 2025.
Primul adversar al "micilor tricolori" antrenați de Ion Marin va fi selecționata similară a Muntenegrului, o debutantă la un turneu final UEFA, indiferent de categoria de vârstă.
Muntenegru, a reprezentat marea surpriză a preliminariilor, conform site-ului oficial al Federației Române de Fotbal (FRF).
În faza preliminară a turului de calificări, muntenegrenii au terminat pe locul secund într-o grupă dificilă.
Deși au cedat clar în fața Italiei (0-3), au reușit victorii convingătoare împotriva Greciei (3-0) și Bosniei & Herțegovinei (3-2), asigurându-și astfel calificarea de pe poziția secundă.
Surpriza a continuat în Turul de Elită, unde naționala U19 din Muntenegru a depășit toate așteptările, câștigând Grupa 2.
Aceștia au învins Polonia (1-0), Georgia (3-1) și au obținut un egal cu Slovacia (1-1), acumulând 7 puncte.
Această performanță istorică le-a asigurat prima calificare la un turneu final UEFA de când țara și-a proclamat independența (2006) și a aderat la UEFA și FIFA (2007).
Grupele și programul meciurilor
La această competiție participă opt naționale calificate, iar România este prezentă în calitate de țară gazdă.
Echipele au fost împărțite în două grupe, primele două clasate din fiecare grupă urmând să se califice în semifinale.
Componența grupelor
Grupa A: România, Danemarca, Spania, Muntenegru
Grupa B: Germania, Norvegia, Anglia, Țările de Jos
Prețurile biletelor
Faza grupelor: 4 euro (categoria 1) și 3 euro (categoria 2)
Semifinale: 5 euro (categoria 1) și 4 euro (categoria 2)
Finala: 7 euro (categoria 1) și 5 euro (categoria 2)
Programul meciurilor de la EURO U19 2025
Vineri, 13 iunie
Spania – Danemarca (18:00, Giulești)
România – Muntenegru (21:00, Arcul de Triumf)
Sâmbătă, 14 iunie
Anglia – Norvegia (17:00, Ploiești)
Germania – Țările de Jos (20:00, Voluntari)
Luni, 16 iunie
Danemarca – Muntenegru (18:00, Giulești)
România – Spania (21:00, Voluntari)
Marți, 17 iunie
Norvegia – Țările de Jos (17:00, Ploiești)
Germania – Anglia (20:00, Arcul de Triumf)
Joi, 19 iunie
Muntenegru – Spania (20:00, Ploiești)
Danemarca – România (20:00, Arcul de Triumf)
Vineri, 20 iunie
Țările de Jos – Anglia (20:00, Giulești)
Norvegia – Germania (20:00, Voluntari)
Luni, 23 iunie
Semifinala 1: Locul 1 Grupa A – Locul 2 Grupa B (18:00 sau 21:00)
Semifinala 2: Locul 1 Grupa B – Locul 2 Grupa A (18:00 sau 21:00)Meciurile se vor juca pe Giulești și pe Arcul de Triumf. Orele și împărțirea stadioanelor se vor decide ulterior
Joi, 26 iunie
Finala: Câștigătoare SF 1 – Câștigătoare SF 2 (21:00, Giulești)
Lotul României U19:
Selecționer: Ion Marin
Portari: Máté Simon (FK Csikszereda), Rafael Munteanu* (Câmpulung Muscel / Farul Constanța);
Fundași: Alin Chinteș* (Unirea Ungheni / Universitatea Cluj), Ionuț Cercel (FCSB), Emanuel Marincău (Mainz 05 / Germania), Darius Fălcușan (Empoli FC / Italia), Raul Marița (Greuther Furth / Germania), Răzvan Călugăr* (Unirea Alba Iulia / AFC Hermannstadt), Matei Marin (Steaua București), Mario Bărăitaru (CSM Slatina);
Mijlocași: Ianis Tarbă (Celta Vigo / Spania), Remus Guțea (FC Voluntari), Luca Szimionaș (Hellas Verona / Italia), David Matei** (Steaua București / Universitatea Craiova), David Păcuraru* (Steaua București / Farul Constanța), Luca Băsceanu (Farul Constanța);
Atacanți: Jason Vescan-Kodor (Lecce / Italia), Vlad Dănciuțiu (Austin FC II / SUA), David Barbu (Universitatea Craiova), Ioan Vermeșan (Hellas Verona / Italia)