Altele

România s-a calificat în faza a doua a preliminariilor Campionatului European Under-17

România U17 a trecut la scor de selecționata similară a Azerbaidjanului, scor 5-1
România U17 a trecut la scor de selecționata similară a Azerbaidjanului, scor 5-1FRF.ro

Selecționata României s-a calificat în faza a doua a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-17 din 2026, după ce a învins echipa Azerbaidjanului cu scorul de 5-1 (2-1), marți, la Capbreton (Franța), în ultimul său meci din Grupa a 9-a a primei faze a preliminariilor.

Azerbaidjan U17 - România U17 1-5

Ali Başirov (20) a deschis scorul pentru azeri, după care tricolorii au punctat de cinci ori, prin Andrei Niculcea (24), Răzvan Marincean (40), Eduardo Corlat (65) şi Ryan Rusu (77, 90+2).

Selecționerul Mircea Diaconescu a aliniat echipa: Tudor Coşa - Cosmin Matei, Eduardo Corlat (căpitan), Alexandru Miloiu (David Loghin, 81), Lorand Bencze - Matei Pădure, Andrei Dăncuş, Andrei Niculcea (Ryan Rusu, 59) - Darius Tripon (Ştefan Rotaru, 70), Darius Bota (Rareş Silitra, 59), Răzvan Marincean (Eduardo Bodnar, 70)

În celălalt meci al grupei, Franța a învins Israelul cu 5-0. 

Franța a ocupat primul loc în clasament, cu 7 puncte, urmată de România, 5 puncte, Israel, 4 puncte, Azerbaidjan, 0 puncte.

Clasament Grupă
Clasament GrupăFlashscore

Primele două clasate vor evolua în Liga A, într-o rundă decisivă pentru prezența la turneul final. La Campionatul European U17 din 2026, găzduit de Estonia, vor juca doar 8 reprezentative.