Nouă ore, două trenuri, un autobuz. Destinația? Hallevik, casa noilor campioni ai Suediei. Să planifici o călătorie din capitala Stockholm până în acest sat pescăresc de pe coasta de sud nu e deloc simplu, dar drumul te ajută să înțelegi cu adevărat dimensiunea performanței reușite de Mjallby.
Spre deosebire de stadioanele celor de la Malmo, Hammarby, Djurgarden sau AIK, Strandvallen nu se află într-un oraș mare, înconjurat de clădiri.
Pe drumul spre Hällevik, doar un indicator galben printre semnele către camping atrage atenția, arătând unde trebuie să virezi. Și abia după ce mergi aproape 300 de metri, vezi scena unde visul a devenit realitate.
„Dacă nu era acest titlu, nu am fi avut niciodată un jurnalist portughez aici, la Solvesborg. Atât de important este – îi face pe oameni să fie atenți și să descopere cât de frumoasă e zona aceasta”, spune Gull-Brit Norberg, o suporteră care așteaptă la intrarea clubului cu un cadou pentru jucători.
Nu durează mult să îți dai seama ce face această echipă specială. Nu e povestea celor de la Leicester – sigur, „vulpile” au sfidat toate pronosticurile în Premier League, dar cu sprijinul financiar al unui patron bogat care a investit inteligent.
În 2016, când Europa se îndrăgostea de N’Golo Kante, Riyad Mahrez și Jamie Vardy pe King Power Stadium, Mjallby se lupta pentru supraviețuire. În liga a treia, încercând să evite retrogradarea în eșalonul patru, acest club pescăresc se străduia să nu intre în faliment într-un sistem unde investitorii privați nu pot prelua clubul – regula 50+1.
Totuși, din cel mai greu moment, au reușit o ascensiune incredibilă. Patru ani mai târziu, erau din nou în prima ligă; după nouă ani, sărbătoreau un titlu istoric.
„Este ceva istoric pentru fotbalul suedez – nici nu pot descrie. La începutul sezonului, nimeni nu credea, nici măcar noi. Știam că avem o echipă bună, capabilă de lucruri mari; sezonul trecut a fost cel mai bun din istoria clubului și tot nu eram mulțumiți. Acum suntem campioni”, ne-a spus Elliot Stroud.
Secretul
Am intrat în casa clubului și am început rapid să înțelegem cum a ajuns un club atât de modest atât de sus, într-un timp atât de scurt.
Lotul, plin de energie, lua micul dejun și discuta, iar angajații clubului, ocupați cu treburile zilnice, găseau totuși timp să salute străinul, să întrebe ce are nevoie și să-l invite la o cafea sau o gustare. Un club modest, la fel ca și comunitatea din jur, dar mereu primitor.
„Acest titlu înseamnă totul. Fanii Mjallby au trecut prin multe momente grele, nu au avut prea multe bucurii, așa că să putem oferi ceva înapoi acestei comunități e cu adevărat special”, spune Jacob Bergström, autorul primului gol în victoria cu Goteborg care a adus titlul.
„În acel moment, toată cariera îți trece prin fața ochilor – totul a dus la acel gol, dovada că a meritat.”
Jacob, Elliot Stroud, Herman Johansson, Abdullah Iqbal și Romeo Leandersson și-au scris numele în istoria fotbalului suedez, fiecare având un rol important în parcursul spre titlu al lui Mjallby. Și niciunul nu ezită când e întrebat care e secretul.
„Avem un spirit de echipă extraordinar, jucători buni, antrenori buni. E uimitor cum Mjallby a evitat falimentul în 2016, a făcut pași mici în fiecare an – suficient cât să meargă înainte. E incredibil, iar rezultatele vorbesc de la sine”, explică Bergström.
„Muncă multă, să nu renunți niciodată, și combinăm asta cu un antrenor bun și scouteri buni. Oricine vine aici se adaptează la cel mai înalt nivel. Acestea sunt câteva dintre secrete”, adaugă Johansson.
Este povestea unei regiuni care a suferit mult după prăbușirea industriei de piele în secolul XXI, dar a reușit să supraviețuiască și să rămână activă.
„Nu vii aici pentru bani”
Cu excepția lui Romeo, crescut la club, toți au ajuns în Allsvenskan datorită lui Mjallby, venind de la echipe din ligile inferioare. Recrutarea lor nu e deloc întâmplătoare.
„Încercăm să găsim jucători tineri cu caracter special, care vor să vină în acest sat mic, să muncească din greu și apoi să folosească oportunitatea pentru a face pasul următor. Am vândut deja doi jucători în Italia (Noel Tornqvist și Arvid Brorsson), deci e un loc excelent pentru tinerii care vor să crească și să facă pasul următor”, ne-a spus directorul sportiv Hasse Larsson, la antrenament.
„Sunt aici de 46 de ani și tot nu pot să cred – e cea mai mare realizare a clubului.”
„Nu vii la Mjallby pentru bani sau pentru viața din afara fotbalului. Vii să joci, pentru că avem un grup bun, să muncești din greu. Mulți dintre jucătorii noștri au lucrat și au jucat fotbal, și sunt recunoscători că sunt în Allsvenskan și pot numi asta jobul lor”, a spus Bergström, care a venit în 2016 de la modesta Ronneby.
Sentimentul de apartenență e atât de puternic încât chiar și cei care au avut șansa să plece în vară au ales să rămână și să lupte pentru vis.
„Au fost discuții în vară, cluburi au venit la mine, nu eram sigur pentru că nu ai nicio garanție că vei câștiga. Dar am decis să dăm totul pentru trofeu – am avut nevoie de timp să procesez, să mă concentrez pe Mjallby, și până la urmă a fost cea mai bună alegere”, a dezvăluit Herman Johansson, transferat de la Sandvikens în 2020.
Momentul
Acest sezon a fost istoric, dar sunt destule exemple de echipe care încep bine și se prăbușesc pe parcurs. Mjallby, însă, a arătat constanță de campioană, terminând sezonul cu record de puncte în Allsvenskan – încă un motiv de surpriză.
Dar întrebarea rămâne: când au realizat jucătorii că e cu adevărat posibil? Răspunsurile diferă.
„Am avut multe meciuri speciale care ne-au făcut să credem că va fi bine, dar cred că atunci când am învins Malmo în deplasare, cea mai mare echipă din țară, și am jucat excelent – am meritat victoria, nu a fost doar un 0-1 din corner. Atunci am realizat că e posibil”, a explicat Stroud, susținut de Romeo Leandersson.
„Meciul cu Brommapojkarna, când am câștigat cu 10 oameni, am revenit și am marcat – atunci am știut că vom găsi o cale să obținem victoria”, au spus Bergström și Johansson.
Abdullah Iqbal, primul pakistanez care câștigă o ligă de top în Europa, a fost mai pragmatic: „A fost primul meu sezon complet aici, așa că am vrut să aștept să jucăm cu toate echipele o dată. După aceea, am realizat că îi putem bate pe toți.”
Viitorul
Cu sezonul încheiat și titlul obținut, Mjallby privește acum spre 2026, cu imnul UEFA Champions League în minte. Echipa va intra în turul doi preliminar, știind că nu va putea juca pe modestul Strandvallen. Dar acest detaliu nu șterge zâmbetele de pe fețele nimănui.
„E nebunie – când am semnat în liga a treia, nu credeam că așa ceva e posibil. Va fi incredibil”, a zâmbit Jacob Bergström.
Herman Johansson visează și mai departe: „E greu să te gândești la viitor. Bodo/Glimt e dintr-un sat din Norvegia și a ajuns în semifinalele Europa League. Nu ar trebui să ne punem limite. Trebuie să continuăm să ne testăm și să mergem mai departe.”
Iar gândul la Champions League îi aduce un zâmbet lui Hasse Larsson când se gândește la ce urmează.
„O să jucăm în Champions League – mulți jucători vor să facă parte din asta. Nu ne e frică. Doi-trei jucători vor pleca, dar vom găsi alții noi. Viitorul e luminos. Avem o academie bună, finanțe solide, oameni de calitate la club. Nu putem încetini – trebuie să continuăm să muncim”, a încheiat el.
Muncă și credință – ingredientele unei povești de basm tot mai rare într-o lume a fotbalului dominată de bani.
