Altele

Oficial! Mjällby, campioana Suediei, anunță schimbarea antrenorului

Karl Marius Aksum devine antrenor principal
Karl Marius Aksum devine antrenor principalMjällby

După câștigarea titlului, clubul a trecut printr-o restructurare organizațională. Antrenorul actual devine director tehnic, iar secundul preia conducerea echipei.

O echipă care câștigă nu schimbă nimic, ci restructurează. Acesta a fost principiul Mjällby, surprinzătoarea campioană a Suediei, care a anunțat o modificare la nivelul conducerii echipei de seniori.

Antrenorul care a condus echipa la titlu, Anders Torstensson, a preluat funcția de director tehnic al clubului, având responsabilități privind strategia fotbalistică. În locul său, Karl Marius Aksum, fostul secund al echipei, a fost promovat ca antrenor principal, semnând un contract până în 2028.

"A face parte din parcursul pe care l-a avut Mjällby în ultimii ani a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea. Am câștigat Allsvenskan și am stabilit un record de puncte. Este evident că exista o dorință puternică de a continua construcția echipei și de a face pasul următor spre calificarea europeană. În același timp, sunt conștient de munca grea pe care acest lucru o implică, și este rar să ai ocazia de a preda ștafeta atunci când ești în vârf. Această oportunitate, combinată cu noua mea poziție, care mă atrage foarte mult, a stat la baza deciziei mele. Sunt, de asemenea, convins că Karl și întreaga echipă tehnică vor continua să ducă echipa la noi niveluri. Mulțumesc pentru tot", a explicat Torstensson.

Reamintim că Mjällby va încerca să obțină o calificare istorică în Liga Campionilor în sezonul viitor. Clubul va intra în turul doi de preliminarii.