Guineea Ecuatorială - Sudan 0-1
Stadionul Mohammed V din Casablanca a fost duminică (28 decembrie) scena unor clipe dificile în confruntarea din Cupa Africii pe Națiuni, după ce Monged Abuzaid, goalkeeperul Sudanului, s-a prăbușit brusc în prima parte a jocului.
După aproximativ o jumătate de oră de la start — al doilea meci al zilei, după victoria istorică a Mozambicului cu Gabon — Abuzaid a căzut la marginea careului său.
Faza se desfășura în partea opusă a terenului, iar portarul nu avusese niciun contact fizic anterior, ceea ce a amplificat îngrijorarea jucătorilor, arbitrilor și fanilor.
Într-un moment neașteptat, goalkeeperul a rămas inconștient pe teren, iar echipele medicale au intervenit imediat, alergând spre el pentru a acorda primul ajutor, în timp ce jocul a fost oprit.
Spre ușurarea tuturor, fotbalistul de la El-Merriekh Bentiu (Sudul Sudanului) și-a revenit destul de repede. Imaginile TV au surprins medicii efectuând aparent un test de glicemie, parte a evaluării clinice inițiale.
Între timp, rezerva Mohamed Abooja a început încălzirea pe margine, pregătindu-se să intre în locul colegului său, având în vedere incertitudinile privind capacitatea lui Abuzaid de a continua.
În mod surprinzător, Abuzaid a continuat partida câștigată de echipa sa
Examinările medicale realizate pe teren au fost însă liniștitoare. Potrivit membrilor staffului medical sudanez, episodul a fost provocat de o scădere temporară a tensiunii sau a nivelului de glucoză, fără indicii privind o problemă gravă.
Revenit în picioare lângă poartă, Abuzaid a trecut apoi prin teste de orientare și coordonare, un membru al staffului tehnic adresându-i întrebări și evaluându-i reflexele prin exerciții vizuale obișnuite.
După evaluarea completă, Monged Abuzaid a primit aprobarea de a continua meciul, în ciuda sperieturii majore. Partida a fost întreruptă aproximativ zece minute, pauză care a fost recuperată integral în prelungirile primei reprize din duelul Guineea Ecuatorială – Sudan.
Sudan s-a impus cu 1-0 după un autogol semnat de Saul Coco în partea secundă, cu aproximativ un sfert de oră înainte de finalul timpului regulamentar.

