Danzaki şi compatriotul său Yuta Hirayama, jucător amator care a fost condamnat şi amendat, au pledat vinovat pentru şapte capete de acuzare de corupție în fața Curții de Magistrați din Melbourne, relatează Associated Press Australia.
Hirayama a pariat sume de bani că Danzaki va primi cartonaşe galbene în patru meciuri de primă ligă din acest an, a transmis curtea, mijlocaşul primind avertisment în trei dintre acestea.
”Ceea ce voi doi ați săvârşit este o trădare”
Cei doi, care au împărțit în jur de 16.000 de dolari australieni din pariuri, au cerut curții să-i absolve de acuzare, dar magistratul Nick Goodenough a comunicat faptul că pedepsirea lor să fie o măsură de descurajare pentru alții.
”Suporterii, colegii de echipă şi stafful echipei sunt îndreptățiți să ştie că toți membrii echipei lucrează împreună pentru un singur obiectiv”, a declarat Goodenough.
”Echipele câştigă, pierd sau fac egal, dar în orice moment orice echipă are şansa să câştige. Ceea ce voi doi ați săvârşit este o trădare a acelui ideal şi a acelei încrederi”, a spus Nick Goodenough.
Mijlocaşul ofensiv Danzaki l-a întâlnit pe Hirayama când se afla sub formă de împrumut la clubul de primă ligă Brisbane Roar de la echipa japoneză Hokkaido Consadole Sapporo.
După o scurtă perioadă petrecută la clubul scoțian Motherwell în 2023, el s-a mutat înapoi în Australia, la clubul Western United.
Western United, exclusă din prima ligă a Australiei
Western United, care se află în suburbiile vestice ale oraşului Melbourne, a fost deposedat de licența pentru prima ligă, luna aceasta, pe fondul unor probleme financiare. Miercuri, clubul a făcut apel la această decizie.