Sahin a trecut direct la antrenorat după ce a simțit că cele mai bune zile ca jucător au apus. El se află acum la al treilea sezon ca antrenor principal al lui Antalyaspor. Nuri s-a retras în octombrie 2021, îmbrăcând și el tricoul actualei sale echipe, la doar 33 de ani.
În timpul unei ședințe de 45 de minute, Sahin nu s-a abținut să dezvăluie ce nu i-a mers bine la Real Madrid și cum a ajuns să se împace cu abordarea dură a lui Jose Mourinho față de el, la ani de zile după ce a plecat de pe Bernabeu.
Sahin ține în mână o ceașcă mare de cafea și zâmbește tot timpul, părând la fel de relaxat ca și cum s-ar afla în holul unui stadion cu prietenii după o victorie crucială. Inspirat de antrenori precum Jurgen Klopp și Thomas Tuchel, tânărul manager este plin de laude și pentru revoluția tactică condusă de Roberto De Zerbi la Brighton și își dorește să fi experimentat pe viu măiestria lui Guardiola.
Sahin a plecat la Harvard pentru a-și completa educația în afara fotbalului și în Africa pentru a învăța cum să fie din nou fericit. Acestea și multe altele, în interviul de mai jos.
Aveți doar 35 de ani și au trecut doi ani de când nu mai jucați. Nu cumva managementul a venit prea devreme?
Toată lumea mă întreabă asta (râde). Am avut o carieră de jucător de 17 ani. Am început să joc la nivel profesionist când aveam doar 16 ani. Am trăit fiecare moment, bun sau rău, într-un mod foarte intens. Apoi, a venit oferta de la Antalyaspor. Mă trezesc în fiecare dimineață și îmi trăiesc visul. Nici măcar nu am timp să-mi fie dor să joc fotbal.
Mai jucați și alte sporturi?
(râde) În primul meu an, am avut un sezon foarte bun. Vorbeam cu președintele și i-am spus: "Uite, dacă vrei să ne surprinzi, construiește-ne un teren de padel". Și acum avem un teren de padel, ca bonus pentru sezonul extraordinar pe care l-am avut. Am învățat să joc în Spania și îmi place foarte mult!
Nu ați simțit nevoia să luați o pauză de la fotbal?
Nu mi-am spus niciodată: "După ce termin de jucat, mă duc la plajă pentru un an. Sau la New York". În 2015, am avut o accidentare foarte gravă, am stat pe tușă un an de zile. Medicul mi-a spus că există posibilitatea să nu mai joc. Am început să mă gândesc la ce urmează, am devenit interesat de ceea ce aș putea face după fotbal. M-am dus la universitate, am fost la Harvard și am încercat să observ ce se întâmplă în jurul meu. Am început să iau notițe.
Așadar, v-ați educat și în afara fotbalului.
Am vrut asta, da. Am călătorit în Africa pentru a cunoaște oameni, pentru a vedea cum trăiesc acolo. Am vrut să-mi apreciez mai mult viața. Nu eram fericit. Am doi copii extraordinari, familia mea m-a ajutat foarte mult. A trebuit să continui să merg mai departe pentru a le oferi și lor un model. Am vorbit cu antrenori, cu jucători, pentru a înțelege tot mai mult.
Aveți câteva citate de la manageri celebri aici, pe pereții biroului dumneavoastră. Ce înseamnă ele pentru dumneavoastră?
"Nu uitați niciodată că lucrați cu oameni și nu doar cu jucători de fotbal" - asta spune unul dintre ele. Am ales să le înrămez și să le atârn pe perete. Uneori, avem tendința de a uita latura umană a lucrurilor și este foarte important să nu o facem. Eu nu sunt un antrenor, sunt un om care lucrează ca unul. Ar trebui să ții mereu cont de asta și să abordezi latura umană a jucătorului, el este mult mai mult decât fotbalul său.
Jurgen Klopp este cea mai importantă figură la care vă referiți în domeniul antrenoratului?
Am avut antrenori mari, ca să fiu sincer. Cred că am lucrat cu unii dintre cei mai buni din lume. Mi-aș fi dorit să lucrez și cu Guardiona, dar nu am avut ocazia. Am lucrat cu Jose Mourinho, Guus Hiddink, Fatih Terim și Thomas Tuchel. Dar cea mai lungă perioadă a mea a fost cu Klopp. El și Bert van Marwijk sunt foarte, foarte speciali pentru mine. Bert m-a promovat în prima echipă a lui Dortmund când aveam doar 16 ani.
Cum te-a făcut Klopp să te simți?
A creat un mediu în care toată lumea se simțea apreciată. Vrea ca toată lumea să se simtă responsabilă, apreciată și necesară. Dacă vin dimineața la birou și nu-i spun doamnei care face curățenie în birou "Bună ziua", "Mulțumesc!" și dacă nu vorbesc puțin cu ea, cred că nu are niciun sens să câștig în weekend, când joacă echipa. Echilibrul dintre a fi un profesionist în fotbal și a fi o persoană reală este foarte greu de atins. Nu trebuie să uit niciodată latura umană a lucrurilor.
Cine ești tu ca antrenor? Mai mult Klopp decât alții?
Încerc să fiu eu însumi. Sunt nou în această meserie, am doar câteva zeci de luni, dar mi se pare că sunt zeci de ani (râde). Vreau să-mi creez propriile idei despre fotbal, dar mă bazez pe ceea ce am învățat de la antrenorii pe care i-am avut. Încerc să amestec lucrurile, dar rămân mereu fidel ideii de a fi eu însumi. Vorbesc cu tine acum, dar nu știu ce se întâmplă în creierul tău. Nu poți intra nici în al meu. La fel se întâmplă și cu antrenorii. Cu siguranță îmi place un stil de fotbal, dar este propriul meu joc pe care îmi place să îl joc. Am jucat și sub comanda lui Thomas Tuchel la Dortmund. Nu îmi place să copiez, am propriile mele idei. Dar îmi place și stilul lui Tuchel, cred că un amestec cu Klopp este cel mai bun cocktail pentru mine.
Ce i-ar spune antrenorul Nuri Sahin jucătorului și ce i-ar spune jucătorul antrenorului?
Asta e o întrebare dificilă! (râde) Deci, antrenorul i-ar spune jucătorului că este destul de OK în jocul pozițional: "Te descurci bine" (zâmbește). Întotdeauna am fost un jucător care a vrut să controleze jocul, să aibă mingea și să impună ritmul jocului. Uneori, mi-aș dori să am un jucător ca mine în echipă, dar am totuși băieți extraordinari pe teren. În ceea ce privește a doua parte a întrebării... Întotdeauna mi-am dorit să am un antrenor așa cum încerc să fiu eu. Fac greșeli, bineînțeles, unii nu sunt mulțumiți de mine, dar încerc să fac tot ce pot.
"Nuri, jucătorul, nu mai există"
Vă referiți vreodată la jucătorul Nuri Sahin atunci când antrenați?
Aceasta este cea mai mare greșeală pe care o facem ca antrenori. Nu am fost cel mai rapid jucător, dar acum am băieți foarte rapizi în echipa mea, de exemplu. Nu mă pot compara cu alții. Dacă vreau să fiu antrenor, atunci jucătorul Nuri Sahin nu trebuie să existe în capul meu. Am avut odată o discuție cu Patrick Vieira, el a fost un mijlocaș de clasă mondială și a câștigat totul ca jucător. El mi-a spus: "Uită de jucător". Jucătorul este terminat. Nuri, jucătorul, nu mai există. Dacă țin minte acest lucru, am șansa de a deveni un antrenor mai bun.
Cum învățați?
Sunt doar un bebeluș în ale antrenoratului, abia am învățat să merg. Iar când înveți să vorbești, e bine să ai în jurul tău oameni care deja merg. Fiecare lucru pe care îl învăț încerc să îl pun în aplicare. Nu copiez, dar unii dintre cei cu care sunt în contact au trăit totul. Vorbesc cu foarte mulți antrenori și învăț foarte mult și de la asistenții mei. Am fost să-l văd pe Luciano Spalletti când era la Napoli, am avut o discuție foarte frumoasă despre cum vede el fotbalul. Am urmărit o ședință de antrenament și a fost foarte impresionant. A durat 30 de minute, dar el era atât de prezent la tot, dicta totul. El era șeful, puteai să simți că el era șeful.
Mai sunteți în contact cu Jose Mourinho?
Da, vorbim. Eram interesat de un jucător de la Roma și am avut o scurtă discuție.
"La Madrid am trăit cel mai greu an din cariera mea"
Ați avut o relație complicată la Real Madrid?
La Madrid am trăit cel mai greu an din cariera mea. Am fost accidentat, nu am jucat foarte mult. Am avut superstaruri în jurul meu și un antrenor legendar de asemenea. Stilul său era complet diferit de cel al lui Jurgen Klopp. Venind de la Jurgen și mergând la Jose... sunt complet diferite. M-am luptat. Dar în ziua în care am plecat am avut o discuție cu Mourinho și ceea ce îmi place la acest tip este că este al dracului de sincer. Te lovea în față: bum! Dacă ești bun, ești bun. Dacă ești rău, ești rău. Eram tânăr, mă chinuiam. Mi-am spus: "Ce face el? De ce este așa?" Dar el a fost sincer. Când stau aici ca antrenor și mă gândesc la perioada petrecută cu Jose, nu pot spune nimic greșit.
Simțiți că s-a schimbat de-a lungul anilor?
Am urmărit documentarul din anul petrecut la Tottenham și nu cred. Am învățat multe lucruri de la Mourinho. Este un învingător. Ar face orice pentru a câștiga.
Madridul a fost prea mult, prea rapid pentru tine ca jucător?
Întotdeauna a fost visul meu de copil să joc pentru Real Madrid. Din punct de vedere al jocului, aș fi putut juca pentru Real Madrid, fără îndoială. Eram bun pe atunci. Dar la Madrid, nu e bine să fii un jucător bun. Trebuie să fii puternic din punct de vedere mental. Trenul Real Madrid nu se oprește niciodată. Și poate că atunci, cu toate accidentările, nu eram atât de pregătit din punct de vedere mental. Înțelegeți ce vreau să spun? M-am luptat cu accidentările. Iar după accidentări, a trebuit să mă confrunt cu faptul că nu am jucat. Eram nerăbdător. Când privesc în urmă, cred că aș fi putut fi puțin mai răbdător și ar fi trebuit să apreciez mai mult faptul că eram un jucător al lui Real Madrid. Oamenii spun de obicei: "Ești la Real Madrid, trebuie să fii fericit!". Eu eram așa: "Vreau să joc! Vreau să joc! Vreau să joc". Poate că în acest aspect mental nu eram pregătit pentru Real Madrid.
Jude Bellingham a urmat un scenariu similar și a trecut de la Dortmund la Real Madrid la o vârstă foarte fragedă!
Tipul ăsta este atât de pregătit din punct de vedere mental! Este pregătit! (râde) Am vorbit cu mulți prieteni din Dortmund și mi-au spus că este atât de matur. Era ca și cum aveam un tânăr de 25 de ani în vestiar, nu un adolescent. Eu nu am fost niciodată la fel de pregătit ca el!
Cum reușește Dortmund să livreze așa mulți jucători talentați într-un timp atât de scurt?
Orice club poate transfera jucători tineri. Dar ceea ce se întâmplă la Dortmund este că îi joacă. Este ușor să recrutezi jucători. Este vorba de suma de transfer și de a convinge jucătorii cu un salariu bun. De asemenea, îi poți minți spunându-le că vor juca. Dar când ești Dortmund, poți spune: "Uite, Nuri Sahin, Gotze, Lewandowski, apoi, mai târziu, Pulisic, Bellingham, Sancho, Dembele". Tipii ăștia de la Dortmund - ei joacă cu tinerii. Acesta este un lucru important. Nu sunt multe cluburi de pe scena mare care fac acest lucru. Mi-ar plăcea să semnez jucători tineri și la Antalyaspor, dar noi nu suntem la același nivel. Campionatul nostru nu este urmărit, nu concurăm în Europa și nici nu jucăm în Liga Campionilor. Dortmund este acolo în fiecare an și are 80.000 de suporteri la toate meciurile lor. Jucătorul se simte așa: "Uau, ce bine e să fii aici!".
Care este povestea pe care încercați să o construiți la Antalyaspor?
Suntem un pește mic într-un ocean mare. Suntem un club ambițios, dar nu suntem peștele cel mare. Nici măcar peștele cel mare din Turcia. Vrem să facem pași mici, pași mărunți. Am un consiliu de administrație care mă susține, care mi-a dat șansa să fiu aici. Am doborât câteva recorduri în primul meu sezon, acum vrem să păstrăm un anumit echilibru în echipă. Orașul, clubul - zboară atunci când câștigi și sunt la pământ când pierzi. Trebuie să echilibrăm asta și trebuie să creăm o cultură. Aceasta este cea mai mare misiune a mea aici, în Antalya. Facem pași mici.
"Ca să știi și tu: într-o zi vei fi concediat"
Aveți timp?
Încercăm să construim o fundație pentru "casa" noastră. Apoi, ne vom putea concentra pe următorul pas. Nu poți construi fără fundație. Este nevoie de timp, iar eu am acest timp. Când am semnat, am semnat un contract pe 5 ani. Antalyaspor este cel mai bun loc în care pot fi în acest moment. Vreau să fiu aici. Sper să putem realiza ceea ce ne dorim. În fotbal, bineînțeles, nu se știe niciodată. În ziua în care am devenit antrenor, l-am sunat pe Jurgen Klopp și mi-a spus: "Ca să știi și tu: într-o zi vei fi concediat". Eu i-am răspuns: "Tu spui asta, dar nu ți s-a întâmplat niciodată" (zâmbește).
Ați trecut de la a juca direct la antrenorat. Ați avut tot timpul acest vis sau ați fi dorit un alt drum?
Nu mi-am dorit niciodată să mă duc la plajă pentru un an sau să mă mut la New York pentru câteva luni după ce mi-am încheiat cariera de jucător. Fac ceea ce îmi place să fac.
Cât de pasionat de statistici sunteți?
Datele sunt foarte importante. Lucrez cu o companie din Germania, analizăm fiecare adversar și fiecare potențial transfer. De asemenea, în fotbal, ochiul este foarte important. Poți avea cele mai bune date disponibile, dar este obligatoriu să stai de vorbă cu jucătorii și să îi simți. Sunt atât de mulți jucători talentați peste tot, am atât, atât de multe contacte din toată lumea. Când te duci după cineva, trebuie să știi de unde vine, trebuie să-i cunoști mediul cultural.
Puteți să ne dați un exemplu?
L-am transferat pe Shoya Nakajima, fostul jucător de la Porto. Am mai vorbit cu acest tip înainte, dar nu a vorbit niciodată cu adevărat, știți? A fost foarte politicos, foarte umil, foarte drăguț, dar asta e tot. Am decis după ce am discutat pe FaceTime. S-ar putea să avem îndoieli cu privire la capacitatea lui de a se adapta și de a merge pe mâna altui jucător. Am jucat cu Kagawa. Cum a fost el? Când a venit la Dortmund, nu a vorbit niciodată. Apoi, a învățat, a făcut pași cu noi. Așadar, trebuie să înțelegi și cultura. Asta e foarte important pentru mine. Dacă m-aș fi uitat doar la date, aș fi spus că Nakajima este un jucător bun și atât. În cele din urmă am decis să îl transferăm.
Vi s-a întâmplat să refuzați jucători după aceste discuții față în față?
Am avut o discuție cu un jucător de talie mondială pe care am fi putut să-l semnăm. Dacă îi spui numele, reacția instantanee ar fi: "Adu-mi-l pe tipul ăsta". Am vorbit timp de trei minute. După trei minute, i-am spus: "Ai grijă de tine! Toate cele bune, îți doresc tot ce e mai bun în cariera ta". Dacă îi voi spune președintelui meu despre asta, probabil că mă va întreba: "Ești nebun?". Dar scurta discuție pe care am avut-o a fost suficientă pentru a mă convinge că nu este o conexiune potrivită între el și clubul nostru.
Este întotdeauna "un telefon" înainte de a lua o decizie sau vă place să vă întâlniți cu jucătorii în persoană?
Dacă un jucător este în Japonia, poate că aș vrea să merg în Japonia și să stau în fața lui, așa cum stăm acum. Un apel telefonic nu este același lucru, nici măcar jurnaliștilor nu le place când trebuie să intervieveze oamenii prin telefon, nu-i așa? (zâmbește) Când întâlnești oamenii în persoană, vezi cum se comportă, cum spun lucrurile, cum te salută. Din nou, este foarte, foarte important să nu-ți pierzi latura umană ca antrenor. Este foarte greu, dar nu trebuie să renunți niciodată la acest gând.
Ce jucător v-ar plăcea să antrenați?
Ah, una dificilă. Să spunem Frenkie De Jong. Îl iubesc pe tipul ăsta. Este genial de urmărit și îmi place foarte mult. Un altul ar fi Alexis Mac Allister. Joacă foarte mult cu creierul său. Bineînțeles, Haaland, Mbappe... Dar asta ar însemna că trebuie să ajung la nivelul lor, nu să vină ei la mine (râde).
Urmăriți vreo echipă sau vreun antrenor în special pentru a vă inspira?
Am avut o discuție cu De Zerbi, este un antrenor extraordinar. Îi urmăresc meciurile, iar echipa mea o analizează pe Brighton în fiecare săptămână. Ne luăm câteva minute și ne uităm la tot ceea ce fac ei. Vreau să învăț cât mai mult posibil. Îmi place Manchester City, îmi place Brighton. Obișnuiam să-l urmăresc și pe Gasperini la Atalanta, dar și pe Conte la Inter. Îmi place Nagelsmann, la Hoffenheim și Leipzig am vrut să văd cum a găsit soluții pentru a câștiga meciuri.
Sunteți un fan al VAR?
Îmi place, dar cred că ar trebui să fie mai mult ca în tenis, unde poți contesta deciziile. VAR ajută fotbalul, dar meciurile se opresc prea mult și prea des. Nu-mi place să aștept. Din nou, VAR ajută fotbalul. Dar taie o parte din emoții. Și tocmai de aceea iubim fotbalul, nu-i așa? Scoate la iveală diferite emoții. Nașterea unui copil, dragostea pentru partenerul tău - asta e altceva. Dar fotbalul are propriul său set de emoții pe care numai fotbalul le poate aduce. Emoțiile trebuie să rămână acolo, să păstrăm natura fotbalului.