Fostul câștigător al Mastersului de la Montreal e frustrat: ”Cel mai dificil sezon al carierei”

Alexei Popyrin în acțiune
Alexei Popyrin în acțiuneMADDIE MEYER / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / GETTY IMAGES VIA AFP

Alexei Popyrin a avut mari dificultăți în a confirma așteptările în acest sezon. După ce a surprins pe toată lumea câștigând Mastersul 1000 de la Montreal în 2024 și după victoria memorabilă împotriva lui Novak Djokovic în turul al treilea la US Open, australianul părea într-o ascensiune clară. Totuși, sezonul 2025 a fost sub nivelul așteptat.

Din ianuarie încoace, nu a mai atins nicio semifinală din circuit, limitându-se la câteva sferturi de finală la Geneva, Monte-Carlo și Toronto. Clasat încă pe locul 19 mondial în august, a căzut între timp din top 50.

Final de sezon cu cinci înfrângeri la rând

Jucătorul de 26 de ani și-a încheiat stagiunea cu cinci eliminări consecutive în primul tur și nu a mai obținut o victorie din meciul de debut la US Open, când l-a învins pe Emil Ruusuvuori, absent mult timp din motive ce țin de sănătatea mentală. De atunci, a cedat în fața unor adversari precum Sinner, Berrettini, Korda și Bublik, însă problema principală pare să fi fost lipsa de încredere.

”Știu că am nivelul pentru a mă întoarce în top 20 și nu mă sperie locul pe care îl ocup acum. Totuși, nu sunt mulțumit de situația actuală. Cunosc potențialul meu și ceea ce pot realiza atunci când mă simt bine atât mental, cât și la antrenamente; în astfel de momente, lucrurile se așază de la sine.

”Am avut parte de accidentări la începutul sezonului și am fost și bolnav. În tenis, e inevitabil să treci prin perioade slabe, dar ceea ce contează este capacitatea de a reveni. Aveam nevoie de o pauză, aproape trei luni în care nu m-am odihnit deloc, fiind mereu pe drumuri între turnee și antrenamente.

”Cred că, cu o săptămână înainte de Wimbledon, ajunsesem într-un punct în care pur și simplu nu eram pregătit. A fost probabil cel mai dificil sezon al carierei mele, dar m-a învățat multe despre cum voi aborda viitorul.

”Așteptam cu nerăbdare întoarcerea acasă. Este perioada mea preferată din an și am avut ocazia să petrec timp cu familia în Australia. Sezonul viitor, asta va conta enorm pentru mine: să încerc să mă bucur cât mai mult de circuit. Începerea sezonului în Australia, în fața propriilor fani, va fi ceva special. Sincer, abia aștept”, a spus Popyrin pentru Punto de Break.