Pentru 2025, Haas va apela aproape sigur la francezul Esteban Ocon, care şi-a anunțat deja despărțirea de Alpine, şi debutantul britanic Olive Bearman.
''Aş vrea să-i mulțumesc lui Kevin pentru tot ce ne-a adus în echipă, atât pe pistă cât şi în afara ei. De-a lungul anilor, el a fost cu adevărat o bază a perechii noastre de piloți. Nimeni nu a pilotat mai multe curse pentru noi şi am avut câteva momente memorabile împreună”, a declarat şeful echipei Haas, Ayao Komatsu.
Acesta a amintit de Marele Premiu din Bahrain din 2022, când Kevin Magnussen a ocupat locul 5.
Magnussen, 31 de ani, se află la al şaptelea său sezon cu echipa motorizată de Ferrari, după ce a pilotat într-o prima perioadă între 2017 şi 2020, înainte de a reveni în 2022 pentru a-i lua locul rusului Nikita Mazepin când a început războiul din Ucraina.
Marele Premiu al Ungariei de duminică va fi cea de-a 135-a cursă din Formula 1 pentru fostul pilot al lui McLaren şi Renault.
Magnussen a spus că este mândru că a concurat pentru echipa americană şi i-a mulțumit proprietarului Gene Haas pentru că l-a adus înapoi într-un moment în care credea că cariera sa în F1 s-a încheiat.
''M-am bucurat de momente grozave cu această echipă, amintiri pe care nu le voi uita niciodată. Deşi aştept cu nerăbdare următorul capitol al carierei mele de curse, rămân pe deplin concentrat să ofer tot ce am pentru restul anului 2024''.
Danezul a strâns cinci puncte din 12 curse în acest sezon, comparativ cu cele 22 ale coechipierului său Nico Hulkenberg, germanul în vârstă de 36 de ani care se alătură lui Sauber din sezonul viitor şi care s-a clasat în ultimele două curse pe un impresionant loc şase