Florin Niță a fost împrumutat la ultima clasată din Cehia

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Florin Niță a fost împrumutat la ultima clasată din Cehia
Florin Niță a debutat cu dreptul la noua sa echipa
Florin Niță a debutat cu dreptul la noua sa echipaProfimedia
Fostul titular din poarta naționalei României, Florin Niță, a fost împrumutat de la Sparta Praga la ultima clasată din prima ligă cehă, Pardubice.

Portarul în vârstă de 35 de ani nu a mai prins poarta echipei din Praga din noiembrie 2021, iar conducerea clubului a fost de acord cu cedarea sa.

Potrivit presei cehe, salariul lui Niță se ridică la aproximativ 450.000 de euro pe an și este cât al întregii echipe de la Pardubice la un loc, iar Sparta Praga îl va acoperi aproape în întregime.

”Sunt foarte fericit că reușesc din nou să joc. Sper să pot ajuta echipa să iasă din această situație dificilă. Pentru noi fiecare punct este important, mai ales dacă acesta provide din deplasare. Nu îi cunosc prea bine pe băieți, dar nu mă pot plânge de comunicare. Practic, nu-mi pasă cine joacă în fața mea. Când văd pericol, țip la ei. La fel cum am făcut și la Sparta”, a declarat Niță, citat de site-ul isport.cz

Niță a și jucat primul meci pentru noua sa echipă, la puține ore după transferul său, Partubice reușind un rezultat de egalitate pe terenul celor de la Liberec, echipă aflată undeva la mijlocul clasamentului. 

”Transferul vedetei naționalei României la ultima clasată este o bombă asemănătoare numirii lui Pavel Vrba pe banca celor de la Zlin. Mai mult, acești doi oameni respectați se întâlnesc acum în lupta pentru evitarea retrogradării”, mai scriu jurnaliștii cehi.

Niță s-a transferat la Sparta Praga la începutul lui 2019, bifând 110 meciuri în tricoul fostei campioane a Cehiei, dintre care 41 fără gol primit.

Pardubice ocupă locul 16 în clasament, cu 11 puncte, iar etapa viitoare va juca, teren propriu, cu liderul campionatului, Slavia Praga.