Un băiețel de 2 ani, fiul fostului fotbalist Ionel Ganea, a murit vineri după-amiază (6 iunie), la aproape o lună după ce a fost grav rănit într-un accident rutier petrecut pe 9 mai.
Copilul fusese internat în stare critică și a trecut prin două operații, fiind în comă indusă.
Accidentul s-a produs pe drumul dintre Hurez și Făgăraș, atunci când Ionel Ganea, aflat la volanul unui autoturism Dacia Duster, a acroșat o mașină oprită pe marginea drumului.
Citește și: Accident grav provocat de Ionel Ganea! Fiul de numai 2 ani, transportat cu elicopterul SMURD
Băiețelul, aflat pe scaunul din față fără centură de siguranță sau scaun special pentru copii, a fost grav rănit în urma coliziunii.
Inițial, copilul a intrat în stop cardiorespirator la spitalul din Făgăraș, însă medicii l-au stabilizat și a fost transferat cu elicopterul SMURD la Spitalul din Mureș, unde s-a luptat pentru viața lui.
Din păcate, în cursul zilei de vineri, băiatul a decedat, potrivit româniatv.net.