Mai mulți oficiali din sport și politică din Ucraina au protestat vehement fașă de această gafă.
Federația de Fotbal din Ucraina a transmis la rândul ei un mesaj dur celor de la FIFA:
”Vă scriem pentru a ne exprima marea îngrijorare cu privire la harta infografică europeană arătată în timpul tragerii la sorți. Harta arăta teritoriul Ucrainei fără Republica Autonomă Crimeea.
Având în vedere mai multe decizii și rezoluții ale FIFA și UEFA din 2014 încoace, care tratau integritatea teritorială a Ucrainei și protejarea țării noastre, inclusiv Crimeea, de statul terorist Rusia, vrem să subliniem că versiunea hărții prezentate de FIFA către o audiență de milioane de oameni este inacceptabilă.
Pare că FIFA și UEFA nu au o poziție constantă față de această problemă crucială, în special în contextul invaziei distructive inițiate de Rusia împotriva Ucrainei în secolul 21, in inima Europei”, a transmis inițial Federația Ucraineană de Fotbal.
FIFA a răspuns imediat, cerându-și scuze pentru situația creată
”Confirmăm primirea scrisorii dumneavoastră din 13 decembrie 2024 și dorim să vă mulțumim că ne-ați adus această problemă în atenție. Respectăm profund preocupările exprimate de Asociația Ucraineană de Fotbal și înțelegem sensibilitatea acestei probleme”.
”Harta infografică în cauză a fost elaborată de un terț furnizor. La descoperirea problemei, am luat imediat măsuri pentru a rezolva situația, inclusiv eliminarea imaginii din circulație. În plus, efectuăm analize interne pentru a ne asigura că astfel de erori nu vor apărea în viitor”.
”Suntem pe deplin conștienți de sensibilitatea acestei chestiuni și, deși incidentul a fost neintenționat, regretăm sincer orice prejudiciu emoțional pe care l-ar fi putut cauza și apreciem înțelegerea dumneavoastră, deoarece lucrăm responsabil pentru a rezolva această situație”.
”Vă rugăm să nu ezitați să ne contactați dacă aveți nevoie de clarificări suplimentare sau dacă doriți să discutați mai pe larg această chestiune în viitor”, a fost răspunsul FIFA, potrivit sport.ua.
Ucraina a fost repartizată pentru preliminariile Campionatului Mondial din Ucraina în grupa D, cu Franța/Croația, Islanda, și Azerbaijan.