BBC a relatat luni că atacantul francez Kingsley Coman și mijlocașul Aurelien Tchouameni au fost supuși unor abuzuri rasiste pe internet după ce au ratat penalty-urile din finală.
Portarul argentinian Emiliano Martinez a apărat lovitura de pedeapsă a lui Coman, în timp ce Tchouameni a tras pe lângă poartă, iar Franța nu a reușit să-și păstreze titlul câștigat în 2018.
"După finala Cupei Mondiale, mai mulți jucători ai echipei naționale a Franței au fost ținta unor comentarii rasiste și pline de ură inacceptabile pe rețelele de socializare.
FFF le condamnă și va depune o plângere împotriva autorilor lor", a precizat federația pe Twitter.
Anterior, clubul lui Coman, Bayern Munchen, a postat un mesaj de susținere pentru jucătorul de 26 de ani, condamnând comentariile rasiste făcute la adresa sa.