”Clubul nostru nu are nicio implicare în organizarea acestui meci. Nu am solicitat bilete pentru suporteri în acest sens. Prin urmare, nu putem fi răspunzători sub nicio formă de manifestările suporterilor în timpul acestui meci de fotbal. Clubul nostru nu a organizat deplasarea suporterilor la partida de la Sfântu Gheorghe”, se arată în comunicatul echipei din Bănie.
”Echipa Sepsi OSK și-a asumat accesul tuturor fanilor pe acest stadion și, prin urmare, este singura entitate responsabilă pentru respectarea legii și a regulamentelor în timpul desfășurării meciului.
”Orice altă interpretare contravine prevederilor legale și nu poate fi încălcată de niciun membru al niciunei comisii dintr-o țară civilizată. În concluzie, considerăm că echipa noastră este absolvită de orice vină cu privire la organizarea acestui meci de fotbal”, a subliniat clubul craiovean.
De partea cealaltă, clubul Sepsi OSK a reacționat în aceeași rețea de socializare: ”O decizie corectă: arbitrul Andrei Chivulete a oprit meciul din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor echipei oaspete”.
Meciul dintre ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și FC U 1948 Craiova, din etapa a 23-a a Superligii de fotbal, a fost suspendat definitiv, duminică, în min. 26, la scorul de 0-0, din cauza scandărilor suporterilor celor două echipe.
În min. 26, arbitrul Andrei Chivulete a trimis în primă instanță cele două echipe la vestiare din cauza scandărilor xenofobe și rasiste ale galeriilor celor două formații.
După o întrerupere de zece minute, jucătorii au revenit pe teren și jocul a fost reluat, însă arbitrul a suspendat definitiv meciul după doar câteva zeci de secunde, din cauza noilor scandări ale suporterilor.
O decizie în privința acestui meci va fi luată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal.