Campionul mondial Max Verstappen a făcut serviciu în folosul comunității pentru că a folosit un cuvânt urât într-o conferință de presă din sezonul competițional trecut, iar FIA încearcă să îl strunească după o serie de alte certuri.
Preşedintele FIA, Mohammed Ben Sulayem, vrea să diminueze înjurăturile în Formula 1 în general, dar piloții consideră că organizația exagerează, o reacție care doar se va intensifica odată cu noile îndrumări.
Acestea sunt trecute în Anexa B a Codului sportiv internațional şi se aplică la toate seriile de curse ale FIA.
Totuşi, pedepsele pentru piloții de Formula 1 sunt multiplicate de patru ori, ceea ce înseamnă că un pilot din prima clasă a motorsportului trebuie să plătească o amendă de 40.000 de euro pentru una dintre acuzele listate, 80.000 de euro pentru a recidivă şi 120.000 de euro pentru cea de-a treia încălcare a regulamentului, precum şi o lună de zile suspendare şi penalizare de puncte.
Șoferii denunțaseră gravitatea acestor sancțiuni și criticaseră unele declarații ale președintelui FIA, Mohamed Ben Sulayem.
Sezonul mondial de raliuri începe joi la Monte Carlo, iar sezonul de F1 va începe la jumătatea lunii martie la Melbourne.