Lipă a explicat că România a "exportat" în ultimii ani numeroşi antrenori şi tehnicieni la aproape toate disciplinele, aceştia fiind tentați de ofertele financiare din străinătate. În opinia sa, şcoala românească, indiferent de disciplina sportivă, nu mai există şi că această realitate trebuie acceptată.
"Tot timpul am auzit că asta este şcoala noastră, că noi avem o şcoală bună de canotaj, de gimnastică, de lupte sau alte discipline, dar azi trebuie să înțelegem că şcoala noastră nu mai există. Şi aşa cum în trecut noi i-am învățat pe alții să antreneze şi să cucerească medalii, aşa trebuie să facem noi acum. Adică să luăm de la străini cunoştințele necesare, să reînvățăm să antrenăm", a spus Elisabeta Lipă.
Foştii sportivi, campioni europeni, mondiali sau olimpici români, nu sunt tentați să devină antrenori pentru că se compară cu antrenorii consacrați şi nu au răbdare să înceapă de jos în noua meserie, este de părere preşedinta ANS.
"El începe de jos în noua meserie şi pleacă de la un salariu minim pe economie, deci trebuie să se descurce cu acei bani. Iar când vede că antrenorii de top din disciplina respectivă câştigă de zece ori mai mult, nu mai are răbdare să crească în noua meserie", a precizat Lipă.
Fosta preşedintă a Federației Române de Canotaj a explicat că a adus în la lotul național un antrenor străin, pe Antonio Colamonici, în 2016, dar lângă el există alți 10-11 antrenori români care învață.
"Eu pe lângă acest antrenor străin am pus 10-11 antrenori români care învață de la cel străin. Şi care pun în practică zi de zi ceea ce spune tehnicianul străin. Pentru că Antonio nu vine să stea din octombrie până în septembrie anul următor... el vine numai o anumită perioadă. În restul timpului, de antrenamente se ocupă antrenorii români de care v-am spus. Deci Antonio este creierul, dar sub el are o armată de antrenori, tehnicieni, specialişti şi aşa mai departe", a adăugat Elisabeta Lipă.
Doamna preşedintă, cât de reală este problema antrenorilor şi cât de mult afectează ea sportul românesc?
Elisabeta Lipă: Problema antrenorilor în sportul românesc este una foarte gravă. Şi nu numai a antrenorilor, ci a tuturor specialiştilor şi tehnicienilor. Din experiență vă spun că este din ce în ce mai greu să găseşti antrenori care în primul rând să îşi dorească această meserie, care nu este deloc una uşoară, iar apoi să se dedice întru totul ei. Dar asta nu înseamnă că trebuie să lăsăm garda jos şi să spunem "Asta e, nu mai avem ce face" şi să închidem porțile sportului românesc. Noi, cei din sportul românesc, trebuie, ca întotdeauna, să căutăm soluții şi pentru această problemă.
Considerați că numărul din ce în ce mai mic şi valoarea antrenorilor au contribuit la decăderea sportului românesc în ultima perioadă?
Elisabeta Lipă: A contribuit cu siguranță la lipsa rezultatelor... pentru noi tot ce am avut, hai să nu zic tot, dar aproape tot, am trimis la export. Pe antrenorii buni, care au demonstrat în decursul anilor că ştiu să facă performanță şi au adus României rezultate, i-am trimis la export...
De ce s-a întâmplat acest lucru?
Elisabeta Lipă: Pentru că nu am avut strategii bine puse la punct, nu am avut politici publice... practic noi am mers din inerție. Tot timpul am auzit că asta este şcoala noastră, că noi avem o şcoală bună de canotaj, de gimnastică, de lupte sau alte discipline, dar azi trebuie să înțelegem că şcoala noastră nu mai există. Şi aşa cum în trecut noi i-am învățat pe alții să antreneze şi să cucerească medalii, aşa trebuie să facem noi acum. Adică să luăm de la străini cunoştințele necesare, să reînvățăm să antrenăm. Cine găseşte specialistul cel mai bun să facă bine să îl aducă acasă şi să ne învețe începând cu abecedarul disciplinei respective şi apoi cum să faci sport de performanță în ziua de azi. Iar aşa peste câțiva ani probabil vom avea şi rezultate.
Există răbdare pentru a pune în aplicare acest plan? Pentru că se ştie că în sportul românesc se doresc medalii şi rezultate mâine...
Elisabeta Lipă: Păi aici este problema, că noi nu mai avem răbdare. La noi, când găsim un copil talentat, chiar dacă vârsta lui îi permite să concureze la juniori, îl aruncăm direct la seniori. Şi atunci el fie se rupe fizic, fie psihic, nu face față pentru că poți să fii foarte bun la categoria ta de vârstă, dar când ajungi direct în elită nu mai poți să spui că eşti foarte bun, pentru că e alt nivel.
Care ar fi calitățile pe care trebuie să le aibă un antrenor astăzi?
Elisabeta Lipă: În afară să fie antrenor, el trebuie să fie pentru sportivul său şi mamă, şi tată, şi soră, şi frate, şi prieten, şi psiholog... Deci antrenorul trebuie să aibă foarte, foarte multe calități, care adunate se traduc prin răbdare.
E mai greu să fii antrenor azi decât atunci când erați dumneavoastră în activitate?
Elisabeta Lipă: Acum este o generație foarte diferită față de cea din care am făcut şi eu parte. Mijloacele de informare sunt la tot pasul, curiozitatea este de zece ori mai mare pentru un sportiv, şi atunci tu, ca antrenor, trebuie să găseşti soluțiile de a-l face să înțeleagă că performanța nu este un lucru uşor. Să îi arăți că performanța este grea, dar este în acelaşi timp foarte frumoasă. Pentru că nu oricine poate ajunge campion.
Directorul Centrului Național de Formare şi Perfecționare a Antrenorilor din România, Ramona Ceamuru, spunea că din cei care accesează cursurile CNFPA, doar 25% sunt foşti sportivi de mare performanță. De ce credeți că foştii campioni nu sunt atraşi de antrenorat?
Elisabeta Lipă: Foştii campioni, mulți dintre ei, nu îşi doresc să devină antrenori pentru că ei se compară din prima cu antrenorii deja consacrați. Adică el începe de jos în noua meserie şi pleacă de la un salariu minim pe economie, deci trebuie să se descurce cu acei bani. Iar când vede că antrenorii de top din disciplina respectivă câştigă de zece ori mai mult, nu mai are răbdare să crească în noua meserie. El vrea să câştige bani mulți într-un timp foarte scurt. Ceea ce e imposibil practic, pentru că un salariu bun îl dai unui antrenor în funcție de performanță, iar el ca antrenor este abia la început.
Sunt şi excepții...
Elisabeta Lipă: Sigur că există şi excepții, foşti mari campioni care s-au apucat de antrenorat fără să stea pe gânduri. Uite, Marian Drăgulescu s-a lăsat şi antrenează, Larisa Iordache antrenează, Alina Dumitru antrenează, deci sunt foşti sportivi care au apucat drumul ăsta, dar, din păcate, sunt foarte puțini. Trebuie să se găsească soluții ca foştii sportivi să fie integrați în zona asta a antrenoratului. Nu mai spun că dacă facem o statistică vedem că avem un număr foarte mare de profesori de educație fizică şi sport, adică de studenți care termină în fiecare an o facultate de sport. Dar dacă începem să îi căutăm după ce au absolvit o să vedem că dintre ei doar un număr impresionant de mic activează efectiv în sport. Pentru că nu li se oferă nimic. Anul acesta a fost unul... şi încă este... foarte greu, cu finanțare plecată prost de la început. Pentru că să ai un club mic, de exemplu, cu multe secții şi să încerci să le susții pe toate cu puțin e greu. Bugetul e foarte mic şi n-ai cum să le dai tuturor cât merită. Şi atunci clubul respectiv nu are cum să performeze. De asta zic că sportul românesc trebuie reformat, dar întotdeauna lumea este foarte sceptică la reformă.
Dumneavoastră ați fost unul dintre preşedinții de federație care ați ales să aduceți un antrenor străin la lotul național de canotaj, a fost la momentul respectiv unica soluție?
Elisabeta Lipă: Eu am adus la canotaj un antrenor străin în momentul în care am epuizat toată gama de antrenori români şi rezultatele nu veneau. Asta nu înseamnă că antrenorii români nu sunt buni, dar probabil că nu au avut mentalitatea necesară cu care a venit antrenorul străin. Pentru că străinul nu a venit din postura de antrenor de campion olimpic. El a venit aici şi practic a crescut împreună cu sportivii. Dar eu pe lângă acest antrenor străin am pus 10-11 antrenori români care învață de la cel străin. Şi care pun în practică zi de zi ceea ce spune tehnicianul străin.
Pentru că Antonio nu vine să stea din octombrie până în septembrie anul următor... el vine numai o anumită perioadă. În restul timpului, de antrenamente se ocupă antrenorii români de care v-am spus. Şi atunci sunt buni sau nu sunt buni? Sunt şcoliți sau nu sunt şcoliți? Eu zic că sunt, pentru că rezultatele asta spun.
Deci Antonio este creierul, dar sub el are o armată de antrenori, tehnicieni, specialişti şi aşa mai departe. Pentru că un antrenor este neputincios dacă nu are nişte elemente ajutătoare. Aşa că trebuie să ai un colectiv tehnic foarte bine pus la punct. Iar aici ajungem la ce vă spuneam mai devreme, că nu ne lipsesc numai antrenori. Pentru că noi nu avem medici de medicină sportivă la ora actuală, doar răzleț, pe ici-colo câte unul, pentru că nimeni nu e dispus să stea atâta timp lângă sportiv în cantonament.
Nu avem asistenți medicali, nu avem specialişti pe zona de recuperare, kineto, nu avem masori, nu avem osteopați şi aşa mai departe. Şi atunci fiecare federație se descurcă cum poate. Pentru că şi medicul, masorul sau preparatorul este un om ca noi toți, cu familie, care face sacrificii să stea departe atât timp... Are şi el nevoie de nişte asigurări medicale, de o pensie... şi aici intervine o altă problemă: unde să-l angajezi? Şi uite aşa ne învârtim într-un cerc vicios şi câştigă cel care se descurcă cel mai bine. Pentru că sistemul din sportul românesc nu-ți pune nimic la dispoziție.
Cum se poate rezolva problema antrenorilor, care ar fi soluția?
Elisabeta Lipă: Din punctul meu de vedere, soluția este să ne reorganizăm, să ne stabilim nişte priorități, să facem nişte reforme, nişte strategii punctuale. Să ştim în primul rând ce dorim de la sportul românesc şi să investim în punctele care ne aduc beneficii.