Echipa românilor din Ungaria a câștigat titlul în fața unui colos cu un buget de 10 ori mai mare

Echipa românilor din Ungaria a câștigat titlul în fața unui colos cu un buget de 10 ori mai mare
Echipa românilor din Ungaria a câștigat titlul în fața unui colos cu un buget de 10 ori mai mareetofc_official/ instagram

Performanță de-a dreptul uluitoare reușită de Győr ETO FC, care a devenit noua campioană a Ungariei. Reușita este cu atât mai răsunătoare cu cât echipa din Győr a izbutit să detroneze marea forță a țării, Ferencvaros, în fața căreia a terminat cu un singur punct avans.

La acest succes, al cincilea titlu din istoria de 122 de ani a clubului alb-verde, au contribuit decisiv patru fotbaliști români: Paul Anton, Claudiu Bumba, Ștefan Vlădoiu și Deian Boldor.

Gyor a învins în deplasare în ultima etapă pe Kisvarda cu 1-0 și a câștigat campionatul datorită unui singur punct în plus.

Clasament
ClasamentFlashscore

Rivalii de la Ferencvaros sunt o prezență puternică în Europa de Est, demonstrată și de parcursul din acest sezon până în optimile Europa League (unde Ferencvaros a fost eliminată de Braga după 2-0 și 0-4), iar clubul din Budapesta dispune de un buget uriaș, de 64 de milioane de euro. Prin comparație, Győr a dat lovitura totală cu doar 6 milioane de euro, adică un buget de zece ori mai mic decât al rivalei sale.

Ascensiunea fantastică a proiectului și liderul Paul Anton

Mijlocașul Paul Anton, în vârstă de 34 de ani, este liderul acestei noi campioane. Fostul internațional român a sosit la Győr în vara anului 2023, într-un moment în care echipa se afla în liga secundă, parcursul ulterior fiind de-a dreptul fulminant, cu promovare, participare în cupele europene în anul următor, iar acum cucerirea coroanei de campioană.

Influența tricolorilor a fost uriașă, Paul Anton și Claudiu Bumba fiind nominalizați în echipa campionatului la finalul anului 2025, după prima jumătate a sezonului.

Deși a purtat banderola de căpitan, Anton s-a confruntat cu mari bătăi de cap în 2026 din cauza unei accidentări. Cu toate acestea, oficialii maghiari au demonstrat o încredere totală în fotbalistul român și i-au prelungit contractul. Astăzi, în ziua marii petreceri organizate în oraș, cei patru români vor fi în centrul atenției.

Reacția fostului căpitan dinamovist

Contactat de Gazeta Sporturilor, Paul Anton a oferit o primă reacție emoționantă și a explicat semnificația acestui triumf care îi marchează cariera, amintind de unde a plecat întreaga poveste.

”Ceva de vis. O performanță uriașă, având în vedere circumstanțele și ținând cont că acum trei ani eram în liga a doua. Am pornit de jos și am reușit să câștigăm titlul contra unui adversar uriaș, Ferencvaros. Rivala a avut o campanie europeană senzațională și este o echipă foarte, foarte bună, cu un buget enorm. Totuși, noi am reușit să răsturnăm căruța, cum se spune”.

”Ceva frumos, istoric! Sunt foarte fericit. Am crezut în acest proiect de la început, mă bucur că am reușit o performanță fantastică. Am fost echipa mai bună, de la cap la coadă, merităm din plin. Lucrul acesta s-a văzut și pe teren”, a declarat Paul Anton pentru GSP.ro.