Rybakina s-a calificat pentru prima dată în sferturile de finală la Melbourne Park, prin victoria de pe Rod Laver Arena, și o va întâlni pe letona Jelena Ostapenko pentru un loc în semifinale.
Rybakina a declarat că mai are "multe lucruri de îmbunătățit", dar că poate învinge pe oricine dacă își va continua forma actuală.
"Dacă voi performa așa cum am făcut-o săptămâna aceasta, cu siguranță voi spune că pot fi numărul unu, pot învinge pe oricine. Deocamdată trebuie să îmi găsesc și eu consistența”, a adăugat jucătoarea de 23 de ani.
Duminică a fost pentru prima dată când Rybakina a apărut pe unul dintre cele două terenuri principale de la Melbourne Park pe parcursul acestui turneu, jucătoarea de origine rusă începându-și campania pe un teren exterior. Dar locul de desfășurare a contat prea puțin pentru Rybakina.
"De fapt, am jucat la Rod Laver împotriva lui Ash Barty în 2020 și am făcut-o foarte bine. Am cam știut la ce să mă aștept pe aceste terenuri mari. Am încercat să dau totul și să mă concentrez pe serviciul meu. Chiar nu-mi pasă pe ce teren joc. Încerc să mă îmbunătățesc la fiecare meci", a spus Rybakina.
Victoria favoritei 22 în fața lui Swiatek a fost obținută în mai puțin de 90 de minute, iar una dintre cheile victoriei a fost să fie în avantaj încă de la început.
"Când joci împotriva numărului unu, cred că nu ai nimic de pierdut. Știam că trebuie să fiu agresivă încă de la prima minge, pentru că este o jucătoare care se mișcă foarte bine și se apără foarte bine. Așa că am încercat să o atac de la prima minge și chiar a funcționat", a adăugat Rybakina.