După 20 de ani: Când Sir Alex Ferguson l-a lovit cu gheata în cap pe Beckham

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

După 20 de ani: Când Sir Alex Ferguson l-a lovit cu gheata în cap pe Beckham

După 20 de ani: Când Sir Alex Ferguson l-a lovit cu gheata în cap pe Beckham
După 20 de ani: Când Sir Alex Ferguson l-a lovit cu gheata în cap pe BeckhamProfimedia
Se împlinesc 20 ani de când Sir Alex Ferguson a lovit cu piciorul o gheată de fotbal în vestiarul lui Manchester United, care a aterizat chiar deasupra ochiului lui David Beckham. Legendarul manager al lui Manchester United era furios din cauza evoluțiilor starului ale cărui zile aveau să fie numărate pe Old Trafford.

Pe 15 februarie 2003, United o înfrunta pe marea rivală Arsenal în turul al cincilea al Cupei Angliei. Ryan Giggs a ratat o ocazie imensă la începutul partidei, care avea să fie câștigată în cele din urmă de ”Tunari” cu 2-0. Însă, criticile cele mai dure au fost îndreptate înspre David Beckham.

Era ultimul an al lui Beckham la club, iar Ferguson credea că nivelul evoluțiilor acestuia scăzuse, lucru pe care nu s-a ferit să i-l spună în față.

Tensiunea a ajuns la apogeu după meciul cu Arsenal, când Beckham a fost văzut ieșind din club cu arcada spartă. 

Fostul mare fotbalist a minimalizat incidentul, spunând că a fost doar un ”accident ciudat” care nu merita prea multă atenție. 

”Lucrurile au fost exagerate de presă”, a explicat Beckham. "Făcusem câteva greșeli în timpul meciului, iar el a venit în vestiar și au fost schimbate câteva cuvinte dure.

”A început să se îndrepte spre mine și a dat cu piciorul într-un morman de haine de pe podea. A ieșit această gheată și apoi mi-am dat seama cât de precisă fusese lovitura lui, deoarece m-a lovit în cap. Dar nu au existat resentimente.

”A fost un accident complet ciudat. În ceea ce ne privește. a fost uitat imediat în cadrul clubului, dar incidentul a ajuns în ziare, ceea ce a însemnat că oamenii au început să speculeze cu privire la relația noastră.

”Dar în ceea ce ne privește pe noi doi, totul s-a terminat și a fost uitat”.

Sir Alex Ferguson a prezentat, însă, o altă variantă a celor întâmplate și l-a acuzat pe Beckham că a vorbit în mod deliberat cu presa pentru a mediatiza incidentul.

”În ultimul său sezon cu noi, eram conștienți că evoluțiile lui David erau pe o pantă descendentă și auzisem zvonuri despre un flirt între Real Madrid și tabăra lui", a scris Ferguson în autobiografia sa.

”Era la aproximativ 3 metri de mine. Între noi, pe podea, se afla un rând de ghete. David a înjurat. M-am îndreptat spre el și, în timp ce mă apropiam, am lovit cu piciorul o gheată. L-a lovit chiar deasupra ochiului.

”Bineînțeles că s-a ridicat să se ia de mine și jucătorii l-au oprit. ”Stai jos”, am spus. Ți-ai dezamăgit echipa. Poți să te cerți cât de mult vrei”.

”A doua zi povestea a apărut în presă. În acele zile am transmis consiliului că David trebuie să plece. În momentul în care un jucător de la Manchester United se credea mai mare decât managerul, trebuia să plece.

”Obișnuiam să spun: ”În momentul în care managerul își pierde autoritatea, nu mai ai un club. Jucătorii îl vor conduce și atunci vei avea probleme”, a scris Sir Alex Ferguson în autobiografia sa.

Ferguson și Beckham, implicați în vânzarea lui Man Utd?

După 20 de ani de la acel incident, presa britanică scrie că David Beckham și posibil și Sir Alex Ferguson ar fi fost contactați pentru a ajuta diferiți cumpărători să preia clubul de la familia americană Glazer.

Actualii proprietari ai ”Diavolilor Roșii” au dezvăluit în noiembrie că sunt dispuși să vândă după 17 ani la conducere, dar solicită cel puțin 4,5 miliarde de lire sterline.

Mai multe părți pregătesc oferte înainte de termenul limită de vineri, iar legendarul Alex Ferguson ar fi fost rugat de ofertanți să îi ajute.

Miliardarul britanic Sir Jim Ratcliffe a lăsat să se înțeleagă că este "hotărât" să se lupte cu investitorii americani și cu cei din Orientul Mijlociu pentru a câștiga licitația.

Iar legenda de pe Old Trafford, David Beckham, în vârstă de 47 de ani, este considerat o achiziție neprețuită pentru cei care speră să pună mâna pe fostul său club.

Cotidianul The Telegraph a precizat, însă, că fostul internațional dorește să stea departe de aceste negocieri, sugerând că nu ar intenționa să susțină nici o posibilă ofertă venită din Qatar, în ciuda faptului că a fost numit ambasador al fotbalului din această țară înainte de Cupa Mondială de anul trecut.