Djokovic, Duplantis, Messi, Lyles şi Aitana Bonmati, printre nominalizații la Premiile Laureus

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Djokovic, Duplantis, Messi, Lyles şi Aitana Bonmati, printre nominalizații la Premiile Laureus
Novak Djokovic, Lionel Messi și Armand Duplantis
Novak Djokovic, Lionel Messi și Armand DuplantisProfimedia
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, săritorul suedez cu prăjina Armand Duplantis, fotbalistul argentinian Lionel Messi, atletul american Noah Lyles, jucătoarea spaniolă de fotbal Aitana Bonmati, pilotul olandez de Formula 1 Max Verstappen şi schioarea americană Mikaela Shiffrin se află printre nominalizații la Gala Premiilor Laureus ce va avea loc pe 22 aprilie la Madrid.

Nominalizații au fost anunțați luni de Academia Laureus World Sports, la Real Casa de Correos din Madrid, după votul reprezentanților media.

În acelaşi timp, echipa națională de fotbal feminin a Spaniei, campioana mondială de anul trecut, se va lupta pentru a obține trofeul de cea mai bună echipă a anului cu echipa europeană de Ryder Cup la golf, cu Manchester City, câştigătoarea Premier League şi a Ligii Campionilor la fotbal, cu echipa de Formula 1 Red Bull şi cu selecționata de rugby a Africii de Sud, campioana mondială en titre.

Fotbalistul englez Jude Bellingham, mijlocaşul echipei Real Madrid, aspiră la premiul revelația anului, categorie pentru care mai concurează fotbalista columbiană Linda Caicedo jucătoarea echipei feminine a clubului madrilen.

Oraşul Madrid va găzdui, pe 22 aprilie, gala de decernare a premiilor Laureus World Sports celor mai buni sportivi din lume în 2023.

Aceasta este cea de-a 25-a ediție a galei anuale organizate de Academia Laureus pentru cei mai buni sportivi şi meritelor lor din cursul anului anterior, la nivel individual şi colectiv.

Academia a precizat că ceremonia de decernare a premiilor va avea loc la Palatul madrilen Cibeles, sediul Consiliului Local, şi va fi transmisă în direct.

Câştigătorii premiilor Laureus sunt selecționați de către cei 69 de membri ai Academiei Laureus, ”legende vii ale sportului care aduc un omagiu celor mai buni sportivi actuali” şi printre care se numără şi Nadia Comăneci.

Va fi pentru a cincea oară când Spania, după Barcelona (2006, 2007) şi Sevilla (2021, 2022), iar acum Madrid, va organiza gala, preluând ştafeta de la Paris, organizatorul din 2023, la care câştigători au fost fotbalistul argentinian Lionel Messi, atleta jamaicană Shelly-Ann Fraser-Pryce şi tenismanul spaniol Carlos Alcaraz.