Salt la conținutul principal

Dinamo își fidelizează „perlele”. Vedeta care este la un pas să semneze prelungirea în Ștefan cel Mare

Armstrong printre coechipieri
Armstrong printre coechipieri Cosmin Iftode / Alamy / Profimedia

Directorul sportiv al grupării din Ștefan cel Mare, Cosmin Mihalescu, a oferit detalii importante legate de situația contractuală a unor jucători de bază în angrenajul antrenorului Nuno Campos.

În prim-plan se află Alberto Soro, Mamoudou Karamoko și Danny Armstrong, dar și portarul Epassy, fotbaliști ale căror înțelegeri se apropie de final sau conțin clauze speciale de reînnoire.

Veștile sunt dătătoare de speranțe pentru fani în privința mijlocașului spaniol Alberto Soro. Aflat în ultimul an de contract, fără opțiune de prelungire unilaterală, ibeticul care a strâns 10 meciuri, 3 goluri și 2 pase decisive în actualul sezon din Superligă se află în tratative avansate cu conducerea, Mihalescu declarându-se optimist că negocierile se vor încheia cu un acord pozitiv.

Clauzele secrete care asigură continuitatea lui Karamoko și Armstrong

În cazul altor doi titulari de drept, Mamoudou Karamoko și Danny Armstrong, situația este mult mai simplă și nu necesită runde noi de negocieri. Directorul sportiv al dinamoviștilor a dezvăluit că înțelegerile acestora conțin un mecanism de prelungire automată dacă bifează un anumit nivel de prezență pe teren.

„Epassy și Soro sunt în ultimul an de contract, fără clauză de prelungire unilaterală sau de comun acord. Avem discuții de prelungire cu Soro în continuare, după cum au decurs vom avea o concluzie pozitivă. Armstrong și Karamoko au clauză de prelungire dacă se bifează o anumită bornă, un procent de 60% de minute la care se prelungește automat contractul. Iar la cum au început lucrurile...”, a precizat Mihalescu, conform prosport.ro.

Daniel Armstrong
Daniel ArmstrongFlashscore

De la compromisurile din insolvență la stabilitate financiară

Reflectând asupra strategiei de management, Cosmin Mihalescu a explicat de ce Dinamo a fost nevoită în trecut să accepte pierderea unor fotbaliști fără sume de transfer — dând exemplul plecării lui Homawoo din postura de jucător liber de contract. Constrângerile financiare din perioada insolvenței limitau posibilitatea de a oferi angajamente pe termen lung, însă lucrurile s-au schimbat radical în prezent.

„Noi am pornit proiectul fiind în insolvență, când nu aveam predictibilitate pe mai mult de 2 ani, ca să putem oferi contracte mai lungi. De aici și situația cu Homawoo, care a plecat liber de contract. Apoi am trecut într-o zonă cu mai multă predictibilitate, dar nu știam unde vom juca, play-off sau play-out, așa că am încercat să determinăm dacă e vorba de un jucător important pentru noi cu acel procent de 60% din totalul de minute. Acum avem predictibilitate pe termen mai lung, suntem cât de cât stabili și putem da contracte specifice, în funcție de jucător. Dacă noi considerăm că un fotbalist e important de la început, atunci îi dăm contract pe o perioadă mai lungă.”

Datorită acestei stabilități economice, conducerea roș-albilor își permite acum să abordeze negocierile cu mai multă siguranță și să securizeze nucleul de jucători cerut de Nuno Campos

Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți

Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

Cum activezi notificările?

Notificări personalizate
Notificări personalizateFlashscore
Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal