Presa braziliană indică faptul că procurorul a clasat în primă fază cazul, după care şi-a schimbat decizia după ce reclamanta a făcut apel.
Avocata în vârstă de 28 de ani a depus plângere împotriva fostului jucător al echipei echipei Olympique Marseille, în vârstă de 38 de ani, în luna martie, la Parana, unde locuieşte ea, suporter declarat al clubului Vasco da Gama, grupare la care fotbalistul francez s-a angajat în 2023 pentru două sezoane.
În plângerea sa, Larissa Ferrari a afirmat că a fost agresată de Dimitri Payet, care i-a lăsat urme pe corp, a suferit violență fizică, morală, psihologică şi sexuală.
Avocata a relatat că a fost contactată de fotbalist pe Instagram în august 2024, dar după mai multe întâlniri, crizele de gelozie ale francezului au devenit din ce în ce mai frecvente şi mai violente, începând să-i aplice pedepse, aşa cum le numea acesta.
Payet, acuzat de comportament deviant
Femeia, care le-a declarat anchetatorilor că suferă de tulburare de personalitate, caracterizată printr-o hipersensibilitate, susține că Payet a profitat de fragilitatea sa pentru a practica 'un şantaj emoțional şi pentru a câştiga favoruri sexuale'.
'Am început să mă simt violată emoțional. În timpul raporturilor sexuale, el a început să mă pedepsească, să mă lovească, să calce pe fața mea, pe corpul meu. Îmi era frică să spun ceva şi ştiam că, dacă nu accept pedeapsa, îl pot pierde. El mi-a cerut chiar să-mi beau urina sau să ling podeaua. Şi am acceptat de frică', a adăugat aceasta.
Conform Globo Esporte, Parchetul cere condamnarea jucătorului, plata unor despăgubiri pentru daune morale şi interese față de fosta amantă.
Fotbalistul a recunoscut că a avut o relație extraconjungală, dar a negat orice violență.
Recent, clubul brazilian de fotbal Vasco da Gama a anunța, că a 'ajuns la un acord amiabil pentru a pune capăt de manieră anticipată a contractului' mijlocaşului ofensiv francez.