Decizie șoc în Belgia! Meciul Anderlecht - Genk se va rejuca din cauza unei erori de arbitraj

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Decizie șoc în Belgia! Meciul Anderlecht - Genk se va rejuca din cauza unei erori de arbitraj

Kasper Schmeichel apără penalty-ul executat de Bryan Heynen
Kasper Schmeichel apără penalty-ul executat de Bryan HeynenProfimedia
Meciul Anderlecht - KRC Genk, disputat pe 23 decembrie în campionatul Belgiei şi încheiat cu victoria gazdelor cu scorul de 2-1, se va rejuca din cauza unei erori de arbitraj, a decis comisia de disciplină a Federației belgiene de fotbal.

Partida a fost marcată de aşa-numitul ”Penalty-Gate”, mult comentat de presa belgiană. Clubul Genk a fost furios după polemica legată de penalty-ul ratat de jucătorul său Bryan Heynen în minutul 23. După meci, gruparea flamandă a depus plângere la departamentul arbitrajului profesionist (PRD).

”La meciul de sâmbătă împotriva lui Anderlecht, echipa de arbitri a luat o decizie greşită după o fază de penalty. (...) Potrivit regulilor, acest penalty ar fi trebuit executat din nou”, a afirmat atunci vicecampioana Belgiei.

Kasper Schmeichel a parat penalty-ul executat de Heynen, dar mingea a ajuns la Sor care a înscris. A urmat apoi un moment VAR.

Golul a fost anulat pentru că jucătorul oaspeților a pătruns mai repede în careu decât ar fi trebuit, însă imaginile au arătat că și un fundaș al gazdelor a făcut asta, iar regulamentul prevede că atunci când jucătorii de la ambele echipe intră prea repede în suprafața de pedeapsă atunci când se execută o lovitură de pedeapsă, aceasta trebuie repetată. Doar că în acest caz arbitrul a dictat lovitură liberă pentru Anderlecht.

După ce PRD a estimat că meciul nu trebuie rejucat, Genk a decis să facă un dublu apel, la Federația belgiană de fotbal şi la Tribunalul belgian de arbitraj pentru sport (CBAS).

Oarecum spre surpriza generală, comisia de disciplină a dat dreptate lui Genk: meciul se va rejuca.

”Comisia de disciplină a hotărât că meciul Anderlecht - KRC Genk de la sfârşitul anului trecut trebuie rejucat. În primă instanță, Comisia de disciplină s-a declarat competentă să se pronunțe în această privință.

”Ea a anulat astfel decizia departamentului de arbitraj profesionist de a nu rejuca meciul. Comisia a urmat argumentația lui KRC Genk conform căreia arbitrii au aplicat incorect regulile în timpul fazei penalty-ului. KRC Genk speră că în curând va fi găsită o dată pentru a rejuca meciul”, se arată într-un comunicat.