Circuitul de la Montmeló se afla în ultimul an de contract, însă va găzdui etape în 2028, 2030 și 2032, în timp ce Spa va organiza cursele din 2027, 2029 și 2031.
”Barcelona este un oraș incredibil”
Având în vedere că Madrid este programat să găzduiască o cursă începând din 2026 și în anii următori, existau opinii potrivit cărora Barcelona nu va mai rămâne în calendar după acest sezon.
”Barcelona este un oraș incredibil, iar fanii Formulei 1 de acolo ne primesc mereu cu multă pasiune, așa că sunt încântat că vom continua să concurăm acolo în anii ce urmează”, a declarat președintele Formula One, Stefano Domenicali.
Formula 1 a precizat că a ajuns la un nou acord cu organizatorii circuitului, după ”investiții semnificative” realizate în ultimii ani, inclusiv amenajarea unei noi zone de ospitalitate și instalarea de panouri solare pe întregul circuit.
