MCL40 păstrează atât culorile predominante portocaliu papaya şi negru, cât şi cuplul de piloți Lando Norris, noul campion mondial, şi Oscar Piastri.
"Cred că suntem cu toții entuziasmați să începem sezonul şi, sincer, nu a trecut mult timp de când am terminat sezonul. Aşa că a trecut foarte repede, dar avem un test aici, în Bahrain, pe care îl aşteptăm cu nerăbdare. Sunt o mulțime de lucruri noi pe maşină pe care trebuie să le pregătim şi să le învățăm", a declarat Lando Norris în Bahrain, înaintea sesiunii de teste oficiale din perioada 11-13 februarie.
"Evident, puțin mai multă aromă de papaya anul acesta, mai ales la exterior, ceea ce este frumos, dar evident, se menține un nivel foarte similar cu ceea ce a fost constant în ultimii ani. Şi, da, doar o mică modificare, dar este bine să vedem că există mai multă aromă de papaya", a spus Piastri, referitor la schema cromatică a maşinii.
Zak Brown, directorul echipei, a descris sezonul care urmează ca fiind ''incredibil'' şi a subliniat că cheia va fi dezvoltarea şi evoluția maşinii: "Cred că va fi incredibil. Nu am văzut niciodată astfel de tehnologii implementate. Sunt multe de schimbat. Nu există nicio roată care să fi fost reportată din 2025 în 2026. Noi, ca echipă, trebuie să înțelegem cum să maximizăm maşina, precum şi motoarele, şi cred că va fi o cursă de dezvoltare".
Noul sezon va începe pe 8 martie la Melbourne, cu Marele Premiu al Australiei, precedat de două sesiuni oficiale de teste de trei zile programate în Bahrain, între 11 şi 13 februarie şi apoi între 18 şi 20 februarie.
