"M-am simțit minunat. Faptul că aceste nume imense ale handbalului românesc şi internațional au răspuns pozitiv la această invitație cred că spune totul despre ceea ce am reuşit în cariera mea. Sunt fericită sunt şi puțin obosită. A fost o zi emoționantă care continuă. Le mulțumesc oamenilor care au fost alături de noi, au stat la 40 de grade pentru poze şi autografe, apoi la meci. Sper că şi ei sunt la fel de bucuroşi ca şi mine. A fost şi pentru ei multă emoție şi o zi memorabilă. Emoțiile le-am simțit mai tare la ultimul meci oficial. Acum ştiam că este mai mult pe pozitiv, pe sărbătoare şi am avut o stare diferită. Evenimentul în sine a fost extraordinar aş putea spune, unic în handbal. Şi vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în această gală. A fost un weekend minunat, sper că s-au bucurat şi oamenii, jucătoarele cu siguranță au fost impresionate ca şi mine de altfel. Şi de acum încolo va rămâne omul Cristina Neagu", a declarat Neagu.
Fosta handbalistă se aşteaptă să îi fie mai greu atunci când va reîncepe sezonul şi nu va mai fi nevoită să se pregătească pentru meciuri.
"Şi când mă uit la televizor la meciuri nu neapărat am emoții, dar e o stare diferită față de atunci când jucam, pentru că acum trebuie să vorbesc la trecut. Chiar nu ştiu cum o să fie în tribună. Cu siguranță va fi un pic straniu când sezonul va începe şi eu nu va mai trebui să merg la antrenamente şi să mă pregătesc pentru meciuri. Dar urmează un nou capitol pentru mine. Am încheiat un capitol frumos al vieții mele. L-am încheiat foarte frumos aşa cum mi-am dorit şi vom vedea ce va urma. Las lucrurile să vină de la sine şi vom vedea ce va aduce viitorul", a mai spus Neagu.
Citește și: Cristina Neagu a disputat ultimul meci din carieră, la gala desfăşurată în Sala Polivalentă
Handbalista Cristina Neagu a disputat ultimul său meci din carieră, în gala care i-a purtat numele şi s-a desfăşurat duminică la Sala Polivalentă din Capitală, în prezența unor personalități din sport şi societate, în frunte cu preşedintele Nicuşor Dan.
Gala a cuprins un meci între două selecționate, Home Legends şi World Stars, încheiat cu 21-21.
Evenimentele organizate cu ocazia meciul de retragere al cele mai valoroase handbaliste române au început, duminică, încă de la ora 11:00 cu deschiderea Fan Zone-ului, acolo unde suporterii au avut ocazia să ia autografe şi să se fotografieze cu Cristina Neagu şi invitatele sale.
Pentru Cristina Neagu (36 ani) sezonul 2024-2025 a fost ultimul pe terenul de handbal.
Legitimată la CSM Bucureşti din 2017, jucătoarea a reuşit să câştige atât titlul de campioană, cât şi Cupa României în actualul sezon.
Născută în Capitală, Cristina Neagu a început handbalul la vârsta de 12 ani, la CSŞ Nr. 5 din Bucureşti. Ca senioară a mai jucat pentru HC Activ Ploieşti, Rulmentul Braşov, Oltchim Rm. Vâlcea şi ZRK Buducnost Podgorica.
În decembrie 2023, Cristina Neagu şi-a anunțat retragerea din echipa națională, la revenirea lotului de la Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia şi Suedia.
Palmaresul său cuprinde, între altele, Liga Campionilor (cu Buducnost Podgorica, în 2015), o medalie de bronz la Mondiale (2015), o medalie de bronz la Europene (2010), cu echipa națională.
Palmaresul său individual numără patru titluri de cea mai bună jucătoare a lumii (IHF), în 2010, 2015, 2016, 2018, cea mai bună jucătoare a CM 2015, al cărui golgheter a fost, cea mai bună jucătoare europeană în 2017, 2018, golgheterul all-time al Campionatului European, golgheterul Campionatului European din 2010, golgheterul all-time al al Ligii Campionilor.