Clubul italian a anunțat oficial acordul miercuri, printr-un comunicat publicat pe site-ul oficial.
Mkhitaryan rămâne la Inter până în 2027
”Mkhitaryan va rămâne nerazzurro până la 30 iunie 2027”, a transmis Inter Milano.
Ajuns pe San Siro în 2022, Mkhitaryan a devenit rapid un jucător important în lotul formației italiene. În tricoul lui Inter, armeanul a adunat 187 de apariții, a marcat 12 goluri și a contribuit la câștigarea a șase trofee.

Un jucător cu experiență pentru Cristi Chivu
Înainte de transferul la Inter, Mkhitaryan a mai evoluat pentru Borussia Dortmund, Manchester United, Arsenal și AS Roma. Experiența sa rămâne importantă pentru echipa lui Cristi Chivu, mai ales într-un moment în care clubul a început un proces de schimbare la nivelul lotului.
Inter a renunțat în această vară la mai mulți jucători trecuți de 35 de ani, ale căror contracte au ajuns la final: portarul Yann Sommer, fundașul Alessandro Acerbi și Matteo Darmian.
Mkhitaryan nu a fost inclus însă pe această listă, iar conducerea campioanei Italiei a decis să îi ofere continuitate pentru încă un sezon.
