Cristi Chivu explică de ce a ales cariera de antrenor: ”Am început de jos”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Cristi Chivu explică de ce a ales cariera de antrenor: ”Am început de jos”

Cristi Chivu explică de ce a ales cariera de antrenor: ”Am început de jos”
Cristi Chivu explică de ce a ales cariera de antrenor: ”Am început de jos”Profimedia
Cristi Chivu, fostul căpitan al echipei naționale și al clubului Inter Milan, a acordat un interviu în presa italiană în care a vorbit despre motivele care l-au determinat să devină antrenor.

Actualmente, Cristi Chivu (42 ani) este antrenor în Italia, la Inter Primavera U19. A fost instalat în funcție în vara anului 2021 și a reușit să califice echipa de tineret a Interului în 16-imile UEFA Youth League.

Deși în sezonul trecut a reușit să câștige titlul în campionatul U19, în prezent Chivu și Inter nu au obținut rezultate remarcabile: echipa este pe locul 16.

”Eu mă bucur foarte tare că au șansa să călătorească și să lucreze cu echipa mare. Nu contează că noi plătim când jucăm, sâmbătă sau duminică, sunt conștient că Simone (n.r. - antrenorul lui Inter) are prioritate.

E chiar un sentiment plăcut să am câțiva băieți pe bancă la echipa mare. Eu trebuie să mă descurc, nu este o problemă, antrenez băieții pe care care îi am la dispoziție. Nu trebuie să demonstrez eu că sunt valoros, treaba mea este să le ofer un viitor acestor jucători.

Eu trebuie să îi pregătesc să facă față la provocările echipei mari și sunt mândru când acești băieți fac pasul către Serie A și Liga Campionilor”, a declarat Chivu, potrivit fcinternews.

Cristi Chivu, despre cariera de antrenor: ”Am început de jos”

Cristi Chivu a povestit despre experiențele sale de la Inter Primavera dar și despre o decizie importantă din viața sa, aceea de a deveni antrenor.

”Mi s-a oferit șansa de a fi observator tehnic la UEFA pentru meciurile de Europa League și Champions League. Eram singurul analist fără școala de antrenori, așa că m-am înscris la Coverciano.

Ionuț Lupescu era la UEFA, mi-a oferit posibilitatea asta și am zis să nu fiu singurul om de acolo fără o școală de specialitate. M-am apucat să fac școală pentru acest favor, dacă pot să-l numesc așa.”, a declarat Cristi Chivu pentru DigiSport.

Totodată, fostul fundaș al naționalei spune că a avut mentori buni în drumul pe care l-a ales după retragerea din fotbal.

Cristi Chivu: Când am văzut că lângă mine era David Moyes și șeful nostru era Alex Ferguson m-am gândit să fac și eu școală să nu fiu eu ultimul om de acolo. Cu Inter am avut discuții să preiau o grupă de juniori de acum 10 ani. Ei au crezut în mine.

Acela a fost momentul în care Chivu a decis să urmeze cursurile școlii de antrenori de la Coverciano.

Am început de jos, ei mi-au oferit patru soluții. Mi-a plăcut din prima clipă, probabil că a fost și avantajul de a fi jucat și de a fi credibil datorită faptului că am avut cariera pe care am avut-o și am jucat la nivel înalt. Mi-a plăcut, e pasiune, e motivație, e dorință de a învăța tot timpul”, a completat Cristi Chivu.

Performanțe remarcabile în cariera de jucător

La doar 19 ani, Cristi Chivu se transfera la o echipă mare din Europa, Ajax Amsterdam. În cele 4 sezoane petrecute în Olanda, fundașul a reușit să înscrie de 13 ori, iar la 20 de ani era un adevărat lider al vestiarului, fiind desemnat căpitanul echipei de către Ronald Koeman, antrenorul din acea perioadă de la Ajax.

De menționat este și faptul că la Ajax Cristi Chivu împărțea vestiarul cu nume mari din fotbal, precum: Rafael van der Vaart, Wesley Sneijder, Johnny Heitinga, Zlatan Ibrahimović sau Maxwell.

În 2003, Chivu ajunge la AS Roma, în Italia, acolo unde joacă timp de 4 sezoane. A existat o perioadă în care fundașul a fost chinuit de accidentări, însă cu toate astea era considerat un om de bază la echipă. Formații mari din Europa, precum Barcelona sau Real Madrid, și-au manifestat interesul la vremea respectivă pentru fundașul român.

Cu Roma, Chivu a reușit să câștige Coppa Italia în ultimul său sezon pentru ”Giallorossi”. 

Deși Barcelona și Real se băteau pentru el, fostul internațional român a rămas tot în Italia, transferându-se la Inter, echipă pentru care a evoluat timp de 7 ani și de la care s-a și retras.

În 2010, Cristi Chivu a câștigat cu Inter UEFA Champions League, după ce italienii au învins-o pe Bayern în marea finală de la Madrid, scor 2-0. 

De asemenea, a marcat penalty-ul câștigător pentru Inter în victoria din 2009-10 din Cupa Italiei împotriva lui Napoli, pe 26 ianuarie 2011.

Chivu a părăsit-o pe Inter după ce contractul său a fost reziliat de comun acord la 31 martie 2014. Fostul căpitan al României și-a anunțat în acea zi retragerea pe rețelele de socializare.