”Prelungirea contractelor celor două jucătoare reflectă încrederea reciprocă şi dorința comună de a construi împreună pentru realizarea tuturor obiectivelor, atât în competițiile interne, cât şi în EHF Champions League”, se arată în comunicatul clubului.
”Alături de CSM Bucureşti am avut parte de experiențe şi performanțe importante în ultimii ani şi am ales să continui acest drum pentru că simt în continuare responsabilitatea, dorința şi focul de a lupta. Pentru echipă! Pentru club! Pentru mine!”, a declarat Crina Pintea, căpitanul echipei.
Extrema daneză Emma Friis, venită în 2024, a semnat cu ”tigroaicele” pentru încă două sezoane: ”Sunt foarte fericită că voi rămâne la CSM! Aştept cu nerăbdare să continui munca alături de echipă şi să ne dezvoltăm împreună pentru a ne atinge obiectivele!”
Noua antrenoare a echipei bucureştene, Bojana Popovic, s-a arăta mulțumită de faptul că două piese de bază şi-au prelungit înțelegerile cu clubul.
”Este un pas foarte important pentru club şi pentru echipă faptul că Emma Friis şi Crina Pintea şi-au prelungit contractele alături de familia CSM. Ambele jucătoare aduc abilități excepționale de handbal şi experiența valoroasă necesară pentru ca clubul nostru să-şi atingă obiectivele. Sunt încântată de tot ceea ce urmează şi fericită că voi continua să am oportunitatea de a lucra alături de ele.”
CSM Bucureşti a precizat că în perioada următoare va anunța şi noile achiziții ale clubului.
