Sora mai mică a Veronikăi Kudermetova (28 de ani), campioană de Grand Slam la dublu, va reprezenta Uzbekistanul începând din sezonul viitor.
Federația rusă continuă să piardă sportive importante. După Maria Timofeeva și Kamilla Rakhimova, Polina Kudermetova a decis să joace sub steagul Uzbekistanului. Kudermetova, aflată în prezent pe locul 104 în clasamentul WTA, este a noua jucătoare care renunță la cetățenia rusă. Recent, și Anastasia Potapova a luat aceeași decizie, urmând să reprezinte Austria.
De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, în 2022, mai multe sportive ruse și-au schimbat naționalitatea. Printre acestea se numără Daria Kasatkina (Australia), Elina Avanesyan (Armenia), Varvara Graceva și Ksenia Efremova (ambele Franța), precum și Natela Dzalamidze (Georgia). La masculin, singurul caz notabil este Alexander Shevchenko, care joacă acum pentru Kazahstan. Anterior, Elena Rybakina și Julia Putintseva au făcut același pas, reprezentând Kazahstanul.
Decizia tot mai frecventă a jucătoarelor ruse de a-și schimba naționalitatea ar putea avea, mai degrabă, motive logistice decât politice. Obținerea vizelor și călătoriile internaționale cu un pașaport rusesc sunt, în prezent, o provocare.
