Altele

Clasamentul WTA: Nicio schimbare în top 20, Leylah Fernandez a revenit top 25

Clasamentul WTA
Clasamentul WTAImagn Images / ddp USA / Profimedia
Nicio schimbare nu s-a produs față de săptămână trecută în primele 20 de locuri ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Belarusa Arina Sabalenka este lider detaşat, cu aproape cinci mii de puncte mai mult decât următoarea clasată, Coco Gauff, iar la rândul său americanca are peste 800 de puncte în plus față de poloneza Iga Swiatek, care completează podiumul.

Canadianca Leylah Fernandez, campioana de la Washington, a revenit în top 25, fiind acum pe locul 24, după un salt de 122 poziții. Rusoaica Ana Kalinskaia, finalista din capitala federală americană, a reuşit un salt de 17 poziții şi se află acum pe 31.

Cehoaica Marie Bouzkova, care a obținut titlul la Praga, sâmbătă, a urcat opt locuri şi se află în prezent pe 39. Conaționala Linda Noskova, învinsă în finală, se menține pe locul 23.

Româncele din prima parte a ierarhiei mondiale au regresat aproape în bloc față de săptămâna trecută: Jaqueline Cristian se află pe locul 52 (-3), Elena-Gabriela Ruse pe 58 (-2), Irina-Camelia Begu pe 86 (-4), Anca Todoni pe 118 (-3), Sorana Cîrstea pe 138 (-1).

Americanca Taylor Townsend este noul lider la dublu.

Cele trei românce din prima sută sunt Sorana Cîrstea - 55, Monica Niculescu - 56, Elena-Gabriela Ruse - 73.

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Arina Sabalenka (Belarus) 12.420 puncte

2 (2). Coco Gauff (SUA) 7.669

3 (3). Iga Swiatek (Polonia) 6.813

4 (4). Jessica Pegula (SUA) 6.423

5 (5). Mirra Andreeva (Rusia) 4.914

6 (6). Qinwen Zheng (China) 4.553

7 (7). Amanda Anisimova (SUA) 4.470

8 (8). Madison Keys (SUA) 4.374

9 (9). Jasmine Paolini (Italia) 3.576

10 (10). Paula Badosa (Spania) 3.454

............................................................

52 (49). Jaqueline Cristian 1.108

58 (56). Elena-Gabriela Ruse 969

86 (82). Irina-Camelia Begu 833

118 (115). Anca Todoni 629

138 (137). Sorana Cîrstea 530

211 (211). Patricia Maria Țig 341

241 (236). Ana Bogdan 309

249 (229). Miriam Bulgaru 300

257 (257). Irina Bara 285

287 (286). Gabriela Lee 238

...

Clasamentul WTA la dublu

1 (2). Taylor Townsend (SUA) 8.105 puncte

2 (1), Katerina Siniakova (Cehia) 7.820

3 (3). Jelena Ostapenko (Letonia) 7.333

4 (4). Erin Routliffe (Noua Zeelandă) 6.610

5 (5). Veronika Kudermetova (Rusia) 6.435

6 (6). Sara Errani (Italia) 6.370

6 (6). Jasmine Paolini (Italia) 6.370

8 (8). Gabriela Dabrowski (Canada) 5.350

9 (9). Diana Şnaider (Rusia) 5.325

10 (10). Ana Danilina (Kazahstan) 5.180

.................................................................

55 (54). Sorana Cîrstea 1.484

56 (55). Monica Niculescu 1.464

73 (73). Elena-Gabriela Ruse 1.178

103 (106). Jaqueline Cristian 725

161 (160). Irina-Camelia Begu 495

182 (150). Irina Bara 432

204 (205). Patricia Maria Țig 393

277(278). Briana Szabo 298

...