Sorana Cîrstea (36 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 17, s-a înclinat după două ore şi 16 minute de joc.
Cîrstea, autoare a 12 aşi în acest meci, a ratat o minge de meci la 5-4 în favoarea sa în decisiv, iar apoi a avut 7-5 în super tiebreak, dar a pierdut cu 9-11.
Cîrstea şi Noskova (21 ani, 12 WTA) sunt acum la egalitate, 3-3, în meciurile directe. Românca a obținut toate cele trei victorii anul acesta (la Dubai, Miami şi Roma), pierzând la Indian Wells. Noskova s-a impus şi la prima confruntare, în 2024, la Brisbane.

"O înfrângere care mă doare"
La finalul partidei cu Noskova, Cîrstea s-a declarat dezamăgită de rezultat.
"O înfrângere care mă doare! Meciurile acestea dor mult mai mult decât cele pierdute cu 6-2, 6-2. Mai ales că am avut minge de meci și am simțit că am avut foarte multe șanse și cumva nu s-au legat lucrurile.
Am încercat tot ce am putut, am luptat cu tot ce-am avut. Din nou, uneori tenisul poate nu e corect.
Pierzi anumite meciuri pe care poate ai merita să le câștigi și uneori câștigi când n-ai merita să o faci", a declarat Sorana Cîrstea potrivit Eurosport.
Turneul de tenis de la Wimbledon se va desfășura în 2026 în perioada 29 iunie - 12 iulie. Turneul are loc la All England Club din Wimbledon, Londra, din 1877 și se joacă în aer liber, pe terenuri cu iarbă, cu acoperișuri retractabile peste cele două terenuri principale din 2019.
Rezultate masculin | Rezultate feminin | Tablou masculin | Tablou feminin | Informații utile | Recorduri Wimbledon | Premii
