Salt la conținutul principal

Ciro Immobile începe un nou capitol! Atacantul va lucra cu fostul antrenor de la FCU Craiova

Ciro Immobile începe un nou capitol! Atacantul va lucra cu fostul antrenor de la FCU Craiova
Ciro Immobile începe un nou capitol! Atacantul va lucra cu fostul antrenor de la FCU CraiovaProfimedia

Ciro Immobile nu a stat mult timp departe de fotbal după ce și-a încheiat cariera de jucător. La 36 de ani, fostul atacant al naționalei Italiei a fost numit de Federația Italiană de Fotbal în funcția de șef al delegației reprezentativei U16.

Immobile își anunțase retragerea în luna august, deși mai avea un an de contract cu Paris FC. La mai puțin de o lună de la acea decizie, italianul intră într-o nouă etapă a carierei și se alătură staffului selecționatei pregătite de Giovanni Costantino.

”A venit momentul să dau ceva înapoi fotbalului, după tot ceea ce mi-a oferit. Să fac asta alături de acești tineri este o oportunitate extraordinară pentru mine de a reintra în joc și, mai ales, de a le transmite tot ceea ce am învățat pe teren și în afara lui”, a declarat Immobile pentru site-ul FIGC.

Fostul atacant consideră că experiența acumulată de-a lungul carierei poate fi importantă pentru jucătorii aflați la început de drum la nivel internațional.

”Cred că experiența are o valoare enormă, mai ales atunci când este pusă la dispoziția celor care fac primii pași în parcursul lor la echipa națională. Îi mulțumesc președintelui Malago pentru această oportunitate. Revenirea la Coverciano va fi un sentiment special pentru mine”, a adăugat Immobile.

Peste 300 de goluri la nivel de club

Immobile și-a încheiat cariera cu 306 goluri în 599 de apariții oficiale pentru echipele de club. Pentru naționala Italiei a înscris de 17 ori în 57 de selecții.

A făcut parte din echipa care a câștigat EURO 2020 sub comanda lui Roberto Mancini, turneu disputat în vara lui 2021. De asemenea, a terminat de patru ori ca golgheter al sezonului în Serie A și ocupă locul opt în clasamentul marcatorilor all-time din campionatul italian, cu 201 goluri.

Debutul lui Immobile în noua funcție este programat chiar în luna septembrie. Italia U16 va disputa două meciuri împotriva Spaniei, la Coverciano, pe 15 și 17 septembrie.

Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți

Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

Cum activezi notificările?

Notificări personalizate
Notificări personalizateFlashscore

Fotbal