Ciclistul danez Jonas Vingegaard (Visma) a câştigat duminică a 80-a ediție a Turului Spaniei, după ce ultima etapă, a 21-a, a fost oprită definitiv de către organizatori, la 56 de kilometri de sosirea la Madrid, din cauza protestatarilor pro-palestinieni care au invadat traseul în capitala Spaniei.
Cursa, întreruptă aproape zilnic timp de trei săptămâni de astfel de manifestații, nu a putut, prin urmare, să se încheie în mod normal, iar etapa finală nu a avut un câştigător.
Lider general la acel moment, danezul Jonas Vingegaard a câştigat astfel ediția din acest an.
Ultima etapă, de duminică, între Alalpardo şi Madrid, fusese deja scurtată cu 5 km, ca măsură de siguranță, fiind redusă la 108 km.
Premierul Spaniei, solidar cu protestatarii
Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a exprimat duminică 'admirația' pentru protestele pro-palestiniene care au perturbat Vuelta, a cărei etapă finală, a 21-a, trebuia să aibă linia de sosire la Madrid, scrie AFP.
”Astăzi se încheie Vuelta, turul nostru, Turul ciclist al Spaniei. Dorim să ne exprimăm recunoştința şi respectul absolut pentru sportivi, dar şi admirația pentru un popor precum poporul spaniol care se mobilizează pentru cauze juste, precum cea a Palestinei”, a declarat Pedro Sanchez în timpul unei întâlniri la Malaga.
Dar haosul care a dimnit întreaga perioadă a Turului Spaniei și faptul că cicliștii au fost în pericol și nu au știut dacă pot termina cursele nu e pe placul echipelor și nici a federației internaționale.
”Regretăm faptul că prim-ministrul spaniol şi guvernul său au susținut acțiuni întreprinse în timpul unei competiții sportive putând împiedica buna desfăşurare a acesteia şi, în unele cazuri, şi-au exprimat admirația față de protestatari”, a declarat organismul de conducere a ciclismului, UCI, într-un comunicat, a doua zi după ce Vuelta s-a încheiat în haos la Madrid.
Vingegaard a declarat duminică seara că a fost ”foarte dezamăgit” că i-a fost ”răpit un moment de eternitate”, neputând să-şi sărbătorească victoria în Turul Spaniei, deoarece etapa finală a fost scurtată.
”Este păcat că acest moment de eternitate ne-a fost răpit. Sunt foarte dezamăgit. Aşteptam cu nerăbdare să sărbătoresc această victorie alături de echipă şi de fani. Toată lumea are dreptul să protesteze, dar nu într-un mod care să influențeze sau să pună în pericol cursa noastră”, a precizat danezul într-un comunicat al echipei Visma-Lease a Bike.