Prima parte a partidei a arătat dueluri dure din partea ambelor tabere care au arătat un fotbal ofensiv.
Benzema a stabilit un nou record încă de la fiuierul de start, atacantul francez al celor de la Real înregistrând prezența cu numărul 150 într-un meci din UEFA Champions League.
Prima mare ocazie avea să vină la 10 minute de la startul duelului și a fost semnată de mijlocașul defensiv al celor de la Chelsea, Kante. Francezul a primit o minge bună în interiorul careului și a trimis un voleu care a trecut puțin pe lângă poarta lui Courtois.
Madrilenii au creat probleme la poarta lui Kepa în minutul 20, când șutul brazilianului Rodrygo s-a oprit în bara laterală.
Vinicius nu a reușit apoi să fructifice o centrare foarte bună trimisă de Modric. Cu doar câteva minute înainte, mijlocașul croat i-a testat reflexele lui Kepa, care a respins șutul veteranului în corner.
Oaspeții și-au făcut făcută prezența tot mai mult în ultima treime a londonezilor. Benzema nu a găsit spațiul porții după ce a interceptat o centrare la bara a doua trimisă de Fede Valverde.

După o perioadă bună de timp în care au absentat în atac, Chelsea putea da lovitura în finalul primei părți. Un reflex de zile mari al lui Courtois la șutul lui Cucurella, găsit liber în fața porții, a făcut ca scorul să fie 0-0 la pauză.
În partea a doua, Chelsea a ratat o nouă mare ocazie prin Kante. Șutul mijlocașului a fost respins în corner în ultimul moment de Eder Militao.
Echipa care avea să spargă gheața a fost însă tot Real Madrid. Rodrygo a avut o incursiune periculoasă din flancul drept și a pătruns în careul londonezilor, apoi a pasat în gura porții, acolo unde mingea l-a găsit pe Vinicius. Brazilianul i-a returnat balonul conaționalului său, care l-a învins pe Kepa și a înscris pentru 1-0.
La scurt timp, galacticii își puteau majora avantajul prin Benzema, însă atacantul francez a trimis pe mijlocul porții, iar Kepa a reținut cu ușurință balonul.

Omul meciului desemnat de Flashscore: Rodrygo (Real Madrid)
Precum în meciul tur, tot Real a dat următoarea replică, înscriind prin același Rodrygo. Golul a venit în urma unei faze superbe construite de elevii lui Ancelotti. O minge în adâncime trimisă de Militao l-a găsit pe Vinicius, care i-a pasat lui Valverde. La rândul său, uruguayanul a trecut printre doi adversari și, aflat față în față cu Kepa, i-a trimis mingea lui Rodrygo, lăsându-l pe brazilian singur cu poarta goală.
Astfel, Real repetă scorul din tur și ajunge în semifinalele UCL, acolo unde trupa lui Ancelotti va întâlni învingătoarea dintre Manchester City și Bayern Munchen, englezii având un avantaj de trei goluri (3-0) după manșa tur.
LIVE TEXT + PHOTO - Cele mai importante evenimente
Min 90+3: Final de partidă pe Stamford Bridge! Real Madrid este în semifinale după ce a învins Chelsea cu 2-0.
Min 90: Partida se prelungește cu 3 minute suplimentare.
Min 78: Gool Real! Faza superbă reușită de elevii lui Ancelotti. Militao în lansează cu o pasă în adâncime pe Vinicius, care îi pasează apoi lui Valverde. Mijlocașul îl lasă cu poarta goală pe Rodrygo, care reușește dubla.

Min 75: Vinicius este oprit bine de Mudryk și Chalobah la o fază care se anunța a fi periculoasă pentru poarta lui Kepa.
Min 70: Kai Havertz cade în careu după un duel cu Modric. Londonezii cer acordarea unui penalty. Centralul Orsato face semn că jocul poate continua.
Min 66: Balonul ajunge la Benzema după o pătrundere a lui Rodrygo. Atacantul francez îl ia însă la țintă pe Kepa, care reține mingea.
Min 65: Courtois intervine din nou salvator la un șut trimis de Enzo Fernandez.
Min 58: Gool Real Madrid! Rodrygo intră periculos din flancul drept și pasează în fața porții. Balonul ajunge la Vinicius, extrema braziliană întorcând serviciul pentru conaționalul său, care trimite pe poartă și îl învinge pe Kepa.
Min 55: Enzo Fernandez trimite un șut din afara careului. Mingea nu prinde însă spațiul porții.
Min 53: Kante are din nou șansa de a înscrie! Mingea este respinsă în corner de Eder Militao.
Min 46: A început repriza secundă! Madrilenii au lovitura de start.
Min 45+1: Final de prima repriză pe Stamford Bridge! Chelsea și Real intră la cabine la egalitate, scor 0-0.

Min 45: Chelsea răspunde cu o ocazie imensă! Cucurella primește în fața porții, iar șutul său este blocat de Courtois care reușește o paradă de zile mari.

Min 42: O nouă șansă pentru Real! Benzema nu găsește spațiul porții după ce atacantul a interceptat o centrare venită de la Valverde.
Min 40: Vinicius nu reușește să fructifice o pasă foarte bună trimisă în careu de Modric.
Min 32: Kepa respinge în corner un șut trimis de Modric.
Min 28: Arbitrul asistent arată o poziție de ofsaid în care se afla Vinicius în momentul atacului.
Min 28: Vinicius pătrunde în careu și încearcă poarta. Kepa intervine și respinge.
Min 20: Rodrygo semnează prima ocazie pentru Real. Șutul brazilianului lovește bara porții lui Kepa.
Min 10: Kante ratează o ocazie imensă pentru Chelsea. Voleul încercat de jucătorul francez din interiorul careului nu prinde spațiul porții lui Courtois.
Min 1: Centralul Orsato fluieră startul partidei! Chelsea are lovitura de începere.
Echipele de start Chelsea - Real Madrid

Citește și: Președintele lui Real Madrid a pus ochii pe patru jucători de la Chelsea