Altele

Celebrul stadion Maracana va fi pus în vânzare din cauza datoriilor uriaşe ale statului Rio

Celebrul stadion Maracana va fi pus în vânzare din cauza datoriilor uriaşe ale statului Rio
Celebrul stadion Maracana va fi pus în vânzare din cauza datoriilor uriaşe ale statului RioCorey Jenkins / ImageSource / Profimedia

Celebrul stadion Maracana, ”templul” fotbalului brazilian, urmează să fie pus în vânzare din cauza datoriilor colosale pe care statul Rio de Janeiro le are către guvernul federal brazilian, informează mass-media sud-americană.

Autoritățile locale au generat o dezbatere națională după ce şi-au anunțat intenția de a vinde legendara arenă din Rio de Janeiro, pe care îşi dispută meciurile echipele Flamengo şi Fluminense.

Decizia face parte dintr-o strategie de reducere a enormei datorii a statului Rio, care se ridică la echivalentul a 1,89 miliarde de euro şi care trebuie achitată până în 2026, în cadrul programului federal de restructurare economică.

Indignare publică

O potențială vânzare a stadionului din Rio de Janeiro ar putea genera peste 320 de milioane de euro. Cu toate acestea, anunțul a stârnit un val de indignare în rândul brazilienilor, care văd Maracana nu doar ca pe un stadion, ci ca pe un simbol istoric şi cultural al țării lor.

Stadionul Maracana a devenit celebru în lumea întreagă după ce a găzduit cel mai mare număr de spectatori din istorie la un meci de fotbal, cu ocazia finalei Cupei Mondiale din 1950, când 173.850 de fani brazilieni au asistat neputincioşi la înfrângerea suferită de Selecao în fața Uruguayului (scor 1-2).

Ultima renovare a celebrei arene, în vederea Cupei Mondiale din 2014, i-a redus capacitatea la 78.868 de locuri.


Mențiuni