Altele

Carmen Andreea Herea învinge o finalistă de WTA 1000! Românca, surpriza turneului ITF Tyler

Carmen Andreea Herea
Carmen Andreea Herea carmen_herea/ Instagram

Jucătoarea română de tenis Carmen Andreea Herea a reuşit o victorie de prestigiu în fața americancei Caroline Dolehide, numărul 85 mondial, cu 6-3, 6-7 (1/7), 6-2, miercuri, în prima rundă a turneului ITF de la Tyler (Texas), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari.

Lumea tenisului românesc are un nou nume de urmărit. Carmen Andreea Herea, o sportivă de doar 19 ani, a reușit aseară cea mai importantă performanță a carierei sale la turneul ITF de 100.000 de dolari de la Tyler.

Românca, clasată pe locul 858 WTA și aflată la început de drum, a produs o surpriză uriașă, trecând în turul întâi de favorita doi, Caroline Dolehide, numărul 85 mondial și fostă finalistă a unui turneu WTA 1000.

Herea, care se pregătește în Statele Unite la Universitatea din Texas, a câștigat meciul epic în set decisiv, scor final 6-3, 6-7, 6-2.

Cine este ”victima” lui Herea?

În vârstă de 27 de ani, Caroline Dolehide este un nume consacrat, fiind clasată anterior în Top 50 WTA. Americanca a fost finalistă la turneul WTA 1000 de la Guadalajara în 2023, fiind învinsă doar de Maria Sakkari. De asemenea, Dolehide a ajuns în turul doi la trei din cele patru turnee de Grand Slam din acest an (excepție US Open).

În optimi la Tyler, Herea va înfrunta o altă jucătoare americană, Kayla Day (26 ani, 275 WTA).

Salt uriaș în clasament

Victoria fantastică obținută pe hard în fața lui Dolehide îi asigură lui Carmen Andreea Herea un salt de aproximativ 80 de poziții în clasamentul WTA.

Deși a jucat doar la nivel de ITF în acest an și a stat departe de tenis în primele patru luni din cauza unei accidentări, în iulie, Herea a ajuns în semifinală la turneul de zgură de la Câmpina.

Dacă va trece de Kayla Day, românca se va apropia de locul 700 WTA.