Poliția din Greater Manchester a confirmat că a descoperit un trup la adresa lui Hatton și a precizat că moartea nu este tratată ca fiind suspectă.
Un purtător de cuvânt al oficialilor a declarat: "Confirmăm că am găsit un corp la adresa de pe Bowlacre Road din Gee Cross la ora 6:45, duminică, 14 septembrie. Moartea nu este considerată suspectă."
Ricky Hatton trebuia să lupte în decembrie
Vestea morții lui Hatton vine la câteva luni după ce acesta anunțase că revine în ring, cu un meci programat pentru luna decembrie.
Ultima sa luptă profesionistă a avut loc acum 13 ani, când a fost învins de Vyacheslav Senchenko la Manchester.
Hatton s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai îndrăgiți boxeri britanici, luptând împotriva unor adversari precum Floyd Mayweather și Manny Pacquiao.
Ricky Hatton și-a încheiat cariera cu un palmares de 45 victorii și 3 înfrângeri, deținând multiple titluri mondiale și naționale britanice. Până la meciul cu Floyd Mayweather din 2007, când a fost oprit în runda a 10-a, Hatton avea un record impecabil de 43-0.
În 2015 a fost desemnat "Luptătorul Anului" și a fost inclus în clasa 2024 a International Boxing Hall of Fame.