Altele

Valuri de controverse în WNBA. Cine este în spatele întreruperii meciurilor cu jucării sexuale

Primul incident a avut loc la partida dintre Atlanta Dream și Golden State Valkyries
Primul incident a avut loc la partida dintre Atlanta Dream și Golden State ValkyriesKEVIN C. COX / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP

Liga profesionistă de baschet feminin din Statele Unite trece printr-o perioadă tulbure, marcată de incidente neobișnuite care au șocat atât publicul, cât și jucătoarele. În mai multe rânduri, partide din WNBA au fost întrerupte după ce persoane din tribune au aruncat pe teren jucării sexuale verzi. Potrivit informațiilor apărute, nu a fost vorba despre acțiuni spontane, ci despre o campanie pusă la cale pentru promovarea unei criptomonede apărute recent.

Primul episod s-a produs marți, 29 iulie, la confruntarea dintre Atlanta Dream și Golden State Valkyries. Doar câteva zile mai târziu, pe 1 august, scena s-a repetat, iar unul dintre fanii implicați a fost reținut de poliție. Chiar și așa, incidentele nu s-au oprit, iar mai multe echipe au fost nevoite să gestioneze situații similare. Sportivele și antrenorii și-au exprimat nemulțumirea față de aceste acțiuni.

”Asta se întâmplă de secole, sexualizarea femeilor. Asta e ultima versiune a acestui lucru. Și nu e amuzant. Oamenii care fac asta ar trebui să fie trași la răspundere. Ei sunt problema și trebuie să acționăm”, a declarat Cheryl Reeve, tehnicianul formației Minnesota Lynx, pentru ESPN.

Investigația ESPN și dezvăluirile grupului anonim

O investigație a aceleiași publicații a scos la iveală faptul că întreaga campanie a fost organizată de un grup anonim, activ pe Telegram. Un membru al acestuia a recunoscut că alegerea WNBA nu a fost întâmplătoare: ”A fost mai mult sau mai puțin o abordare oportunistă îndreptată spre ceva ce deja era în trending. Ne-am întrebat unde există deja controverse și cum putem să atragem atenția?”.

Lansarea criptomonedei și planurile viitoare

Criptomoneda respectivă a fost lansată pe 28 iulie, cu o zi înainte de primul incident. Membrii grupului au urmărit în direct partida Dream – Valkyries, comentând pe rețelele lor interne într-un mod jignitor la adresa ligii. Planurile lor au vizat și alte patru arene, însă, potrivit declarațiilor, următoarea țintă va fi MLB, liga americană de baseball.

”Avem multe lucruri distractive planificate. Mai puțin perturbatoare, însă vrem ca oamenii să continue să se uite după noi”, a spus utilizatorul cunoscut drept Lt. Daldo Raine.

Până acum, doi bărbați au fost arestați pentru aruncarea obiectelor pe teren. Unul dintre ei, abia major, a fost aclamat în comunitatea de pe Telegram drept „erou” și „legendă”. Între timp, valoarea criptomonedei promovate prin aceste acțiuni a crescut cu 300% în doar o săptămână.


Mențiuni