NBA: Duelul dintre Sabrina Ionescu şi Stephen Curry se va desfăşura pe un ecran LED uriaş

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
NBA: Duelul dintre Sabrina Ionescu şi Stephen Curry se va desfăşura pe un ecran LED uriaş
Sabrina Ionescu în concursul de aruncări de trei puncte
Sabrina Ionescu în concursul de aruncări de trei puncteProfimedia
Concursul de aruncări de trei puncte dintre Sabrina Ionescu şi Stephen Curry, din cadrul All-Star Game 2024, se va desfăşura în data de 17 februarie, pe un ecran LED uriaş, în locul tradiționalului parchet, pe care vor fi proiectate imagini şi statistici, a anunțat liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA).

Duelul fără precedent dintre jucătoarea-vedetă de origine română din WNBA şi superstarul NBA, nu va fi singurul eveniment din cadrul All-Star Game care se va disputa pe ecranul LED creat de compania germană ASB GlassFloor şi care va fi instalat pe Lucas Oil Stadium din Indianapolis.

Meciul celebrităților, care se va disputa vineri, 16 februarie, precum şi concursul de abilități şi cel de dunk-uri de sâmbătă, 17 februarie, se vor derula pe ecranul gigant care are o suprafață de 756 de metri pătrați.

NBA a subliniat, într-un comunicat de presă, că ecranul LED, care funcționează practic ca un televizor normal, va difuza efecte vizuale în timpul fiecărui eveniment: de la diferite desene şi culori, la reluări ale fazelor şi statistici în timp real, sau jocuri interactive în timpii morți.

În acest fel, terenul va înlocui efectiv ecranele gigantice agățate de tavanul arenei Lucas Oil.

Duelul 'Stephen vs Sabrina', anunțat de NBA la sfârşitul lunii trecute, urmează să se desfăşoare după regulile specifice din cele două ligi. Curry va arunca de pe linia de trei puncte din NBA (între 6,7 şi 7 metri distanță de inel), în timp ce Ionescu va face acest lucru de la o distanță de 6,2 metri, conform normelor WNBA.

Sabrina Ionescu, componentă a echipei New York Liberty, a asigurat anterior, pe rețelele de socializare, că aruncările sale vor fi tot de pe linia de trei puncte a NBA, ca şi cele ale lui Stephen Curry, jucătorul formației Golden State Warriors.

Sponsorul All-Star Game, compania de asigurări State Farm, va dona Fundației NBA bani pentru fiecare aruncare reuşită de cei doi jucători.

Sabrina Ionescu abordează acest concurs cu un avantaj: în iulie, jucătoarea în vârstă de 26 de ani a stabilit un nou record al NBA şi WNBA într-un concurs de trei puncte, obținând 37 din 40 de puncte posibile cu 25 de reuşite din 27 de aruncări.

Performanța Sabrinei Ionescu în concursul de trei puncte al WNBA a detronat-o pe cea reuşită anterior de doi jucători din NBA, care dețineau până la momentul respectiv recordul, cu 31 de puncte: Stephen Curry (2021) şi Tyrese Haliburton (2023).

După ce a fost detronat, Curry, care a câştigat de două ori concursul de trei puncte din NBA şi deține recordul ligii ca număr de puncte de la distanța respectivă, a provocat-o pe Sabrina Ionescu la un concurs televizat de aruncări de trei puncte. Ionescu a acceptat provocarea lui Curry, cu un mesaj în care i-a transmis: 'Ne vedem la linia de trei puncte'.