Altele

Devin Booker îşi prelungeşte contractul cu Phoenix Suns, pentru un salariu record

Devin Booke
Devin BookeČTK / AP / Jose Juarez
Starul echipei Phoenix Suns, Devin Booker, va semna o prelungire pe doi ani a contractului său cu franciza din Arizona, în valoare de 145 de milioane de dolari, cel mai mare salariu anual înregistrat vreodată în NBA, anunță mass-media americană.

Shams Charania, unul dintre cei mai bine informați jurnalişti din NBA, care lucrează pentru postul de televiziune ESPN, a declarat că Booker şi proprietarul echipei Suns, Mat Ishbia, au finalizat acordul miercuri seară, la Las Vegas.

Această prelungire a contractului îl leagă pe Booker de Suns până la finalul sezonul 2029-2030. Booker, în vârstă de 28 de ani, va primi 316 milioane de dolari în cele cinci sezoane în care se află sub contract cu actuala sa echipă.

Cele 72,5 milioane de dolari pe an pe care Booker le va primi în aceste două noi sezoane depăşesc recordul anterior, stabilit de Shai Gilgeours-Alexander, care a semnat săptămâna trecută un contract pe patru ani cu Oklahoma City Thunder, în valoare de totală 285 de milioane de dolari, respectiv 71,25 milioane de dolari pe an.

Devin Booker a fost selectat de Suns cu ocazia Draft-ului din 2025 şi a disputat toate cele zece sezoane ale sale din NBA la Phoenix, care doreşte astfel să-şi asigure viitorul după plecarea lui Kevin Durant la Houston Rockets.