CS Vâlcea 1924 a transferat un fost campion din NBA, aflat în Top 25 la aruncări de trei puncte

Bryn Forbes în tricoul lui Denver Nuggets
Bryn Forbes în tricoul lui Denver NuggetsMATTHEW STOCKMAN / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / GETTY IMAGES VIA AFP

Echipa de baschet masculină CS Vâlcea 1924 a anunțat, luni, pe pagina sa de Facebook că l-a transferat pe jucătorul american Bryn Forbes, fost campion în NBA, care a venit de la Aris Salonic.

”Shooterul de 1,90 m şi 32 de ani vine cu experiența celor 430 de meciuri în NBA, o carieră impresionantă care îl poziționează în Top 50 all-time al aruncătorilor de trei puncte în liga nord-americană. Poziția a 23-a în acest clasament îl pune cu o treaptă mai sus decât pe supervedeta Klay Thompson şi într-o destul de apropiata vecinătate cu legendarul Steph Curry. Titlul NBA pe care l-a cucerit cu Milwaukee Bucks, alături de Giannis Antetokounmpo, e încă un exemplu al unei cariere strălucite”, se arată în comunicatul clubului din Râmnicu Vâlcea.

CS Vâlcea a câştigat medaliile de bronz în sezonul trecut, dar în acest sezon a avut evoluții oscilante, în campionat şi în FIBA Europe Cupa, în care a debutat, date şi de instabilitatea de la nivelul lotului.

CS Vâlcea 1924 se află pe locul 11 în Liga Națională, dar după 18 jocuri, în timp ce majoritatea echipelor au câte 20.

”Noi o să facem ce ştim mai bine, o să creăm acel mediu propice performanței, încercând să mai câştigăm un nou pariu. O să ne bucurăm la finalul sezonului şi de rezultate şi de faptul că cei care trec pe aici devin, mereu, mai buni. Îi mulțumim lui Bryn că nu a căutat câştigul financiar imediat, ci un loc care să îl ducă rapid la nivelul care l-a consacrat”, menționează sursa amintită.