Altele

Continuă blestemul Cupei pentru CSM Oradea. CSO Voluntari a câștigat trofeul pentru a treia oară

CSO Voluntari a câștigat Cupa României
CSO Voluntari a câștigat Cupa RomânieiDan Ille
CSO Voluntari a cucerit Cupa României la baschet masculin, duminică seara, după ce a învins-o CSM CSU Oradea cu scorul de 93-83 (27-20, 18-17, 22-21, 26-25), în finala desfăşurată în Oradea Arena.

CSO Voluntari şi-a trecut în palmares al treilea său trofeu în competiție, după cele din 2021 (tot după o finală cu CSM Oradea) şi 2022.

Formația orădeană a pierdut toate cele opt finale disputate în Cupa României.

CSO Voluntari a început în forță şi a marcat primele 11 puncte ale partidei, controlând jocul în continuare.

De la oaspeți s-au remarcat Lewis Markel Sullivan, 16 puncte, 3 recuperări, Lee Edward Skinner, 14 p, 6 rec, Laszlo Polyak, 13 p, Kodi Andrew Justice, 13 p, 3 rec, 3 pd, Donovan Richard Ivory, 11 p, Michael Anthony Caffey, 11 p, 10 pd, Alexandru Lucian Olah, 12 p, 8 rec.

Cei mai buni de la orădeni au fost Travante Antonio Williams, 19 p, 4 rec, Sayeed Al Kabir Pridgett, 17 p, 5 pd, Kristopher Jameil Richard, 16 p, 3 pd.

Cele șapte finale anterioare pierdute de CSM Oradea: 

2014 (Ploiești): 55-58 vs. Energia Rovinari

2016 (Oradea): 75-82 vs. U-BT Cluj-Napoca

2018 (Sfântu Gheorghe): 61-64 vs. U-BT Cluj-Napoca

2019 (Cluj-Napoca): 78-88 vs. CSU Sibiu

2020 (Cluj-Napoca): 61-68 vs. U-BT Cluj-Napoca

2021 (Cluj-Napoca): 65-72 vs. CSO Voluntari

2023 (Constanța): 65-78 vs. U-BT Cluj-Napoca