Trump cedează poziția de lider
Campion mondial în 2025, Zhao profită de eliminarea lui Judd Trump, care a pierdut tot cu 1-5 în fața compatriotului lui Zhao, Chang Bingyu, în sferturile de finală. Astfel, după aproximativ doi ani în fruntea ierarhiei mondiale, Trump va ceda poziția de lider.
Zhao Xintong va deveni al doilea jucător chinez din istorie care ajunge numărul 1 mondial, după Ding Junhui. Acesta din urmă a ocupat poziția de lider în două perioade scurte, între decembrie 2014 și februarie 2015.
„În acest moment, probabil că nu am avut cu adevărat ocazia să conștientizez pe deplin sau să savurez momentul. Cred că după mâine voi începe să simt mai mult acest lucru”, a declarat Zhao.
„Să devin numărul 1 mondial a fost cu siguranță unul dintre visurile mele atunci când eram copil. Chiar și acum, după ce am câștigat câteva turnee de puncte și am devenit mai stabil din punct de vedere mental, simt că poziția de numărul 1 mondial nu este neapărat obiectivul meu suprem.
Dar pentru un jucător profesionist, este cu siguranță o onoare foarte rară și specială”, a adăugat chinezul.
În vârstă de 29 de ani, Zhao Xintong a controlat partida cu Neil Robertson și a reușit break-uri de 106, 91, 113 și 54 de puncte, calificându-se fără probleme în semifinale.
Chinezul, care are deja șase trofee în turnee de puncte, va juca pentru un loc în finală împotriva lui Xiao Guodong. Acesta l-a învins cu 5-3 pe Mark Williams și continuă cursa pentru al treilea titlu consecutiv la Wuhan Open.
