Julián Álvarez, la răscruce! Barcelona îl vrea, Atlético Madrid spune "nu"
Prin urmare, el va rata meciul de sâmbătă împotriva echipei Sevilla FC, din cadrul etapei a treia a La Liga.
Miguel Angel Gil Marín, directorul executiv al clubului, a declarat, joi, că atacantul se află într-o "situație foarte proastă, deoarece au existat persoane care şi-au asumat rolul de a-l induce în eroare şi de a-l deruta".
"Îmi pare foarte rău pentru asta, pentru că îl cunosc, lucrăm cu el de ceva vreme şi este un om extraordinar, un profesionist desăvârşit şi un fotbalist de mare valoare. El este complet bulversat şi trece în prezent printr-o situație extrem de dificilă, atât pe plan personal, cât şi profesional", a declarat Agel Gil Marin pentru Movistar, de la Monte Carlo, unde se deplasase pentru a asista la tragerea la sorți a Ligii Campionilor.
Viitorul jucătorului care a câştigat Cupa Mondială cu Argentina în Qatar, în 2022, rămâne incert, mai fiind doar cinci zile până la închiderea ferestrei de transferuri.
Atletico a insistat din nou că nu îl va transfera la Barcelona, destinația preferată a jucătorului, "sub nicio formă". Prin urmare, decizia sa se rezumă acum fie la a rămâne la clubul madrilen, fie la a se transfera la Arsenal, cu condiția ca gruparea londoneză să fie dispusă să finalizeze o tranzacție în valoare de aproximativ 150 de milioane de euro.
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

