Morata a fost împrumutat de AC Milan la Galatasaray Istanbul în iarna trecută, pentru o perioadă de un an, dar acum a decis să pună capăt aventurii sale pe malul Bosforului, urmând să-şi continue cariera la Como, echipă antrenată de compatriotul său Cesc Fabregas, conform presei italiene.
"Contractul dintre jucătorul profesionist de fotbal Alvaro Borja Morata Martin, clubul său AC Milan şi societatea noastră a fost reziliat de comun acord. Ca parte a acordului, AC Milan va plăti societății noastre o penalitate de reziliere de 5.000.000 de euro. În plus, jucătorul a renunțat la creanțe în valoare de 651.562 de euro", a precizat Galatasaray într-un mesaj postat pe contul său de pe platforma X.
Internaționalul spaniol a marcat 7 goluri în 16 meciuri disputate pentru Galatasaray în toate competițiile, de la sosirea sa la Istanbul, în luna februarie.
Morata va fi cedat acum de AC Milan la Como până la finalul acestui sezon, cu opțiune obligatorie de cumpărare, în valoare de 10 milioane de euro, anunță mass-media din peninsulă.
În vârstă de 32 de ani, a fost recrutat de Milan de la Atletico Madrid, în iulie 2024, în schimbul sumei de 13 milioane de euro.
Atacantul care s-a lansat în fotbalul profesionist sub culorile lui Real Madrid a mai evoluat anterior în Italia la Juventus Torino, precum şi la clubul englez Chelsea Londra.