Al Hamlawi a deschis scorul în minutul 59 al partidei de pe „Ion Oblemenco”, însă Nemanja Gudelj a egalat în minutul 81.
„Am avut ocazii mai clare”
„Personal, simt că am făcut un meci foarte bun. Evident, am mai avut câteva ocazii din care ar fi trebuit să înscriu. Însă, per ansamblu, cred că ar trebui să fim mândri de jocul nostru. Trebuie să luăm lucrurile bune din acest meci și să mergem înainte.
Eu cred că noi am fost echipa mai bună astăzi. Evident, au pus și ei presiune pe noi în anumite momente, dar cred că am jucat mai bine decât ei per ansamblu și am avut ocazii mai clare. Ar fi trebuit să câștigăm, am făcut o singură greșeală și ne-au taxat. Este o învățătură pentru noi, trebuie să ne îmbunătățim jocul”, a declarat atacantul la Digi Sport.
„Nu a fost ceva ieșit din comun care să ne ia prin surprindere”
Palestinianul a vorbit și despre golul său, precizând că jocul formației spaniole nu i-a surprins pe craioveni.
„La gol a fost un instinctul de a șuta pe poartă și am marcat. Dacă ei ne-au surprins cu ceva? Nu, nu pot spune asta. Se poate observa calitatea individuală a jucătorilor lor, au un standard mai ridicat în general. Însă nu a fost ceva ieșit din comun care să ne ia prin surprindere.
Cred că ne-am descurcat destul de bine în fața lor.
Azi am arătat că suntem într-o formă bună. Ne-am dezvoltat mult și, așa cum am spus, trebuie să luăm părțile bune din acest meci, să ne perfecționăm punctele tari și să corectăm greșelile”, a explicat Al Hamlawi.
În etapa a doua, Universitatea Craiova va juca în deplasare cu Inter d'Escaldes, joi (22 octombrie), de la ora 19:45.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

