Altele

Argentinianul Hernan Crespo, noul antrenor al echipei Sao Paulo FC

Argentinianul Hernan Crespo, noul antrenor al echipei Sao Paulo FC
Argentinianul Hernan Crespo, noul antrenor al echipei Sao Paulo FCProfimedia
Clubul brazilian de fotbal Sao Paulo FC, aflat în pană de rezultate în campionatul național, a anunțat, miercuri, numirea argentinianului Hernan Crespo în funcția de antrenor până în decembrie 2026, după plecarea compatriotului său Luis Zubeldia, informează AFP.

Crespo, în vârstă de 49 de ani, a mai antrenat-o pe Sao Paulo între februarie şi octombrie 2021, perioadă în cursul căreia a câştigat titlul de campion.

'Hernan Crespo a revenit!', a indicat clubul brazilian într-un comunicat dat publicității. 'Relația construită între Crespo şi Sao Paulo FC din prima experiență a lăsat baze solide de respect şi admirație mutuală', a declarat preşedintele clubului, Julio Casares, citat în comunicat.

Sao Paulo a anunțat, luni, că s-a despărțit 'de comun acord' de Zubeldia după ce echipa antrenată de acesta a câştigat un singur meci din ultimele şapte în campionatul primei divizii, aflându-se pe locul 14 în clasament (12 puncte), la mare distanță de liderul Flamengo (24 puncte).

Sao Paulo FC este calificată în optimile de finală în Copa Libertadores, echivalentul Ligii Campionilor europeni.

Hernan Crespo a mai antrenat-o pe Al-Ain, din Emiratele Arabe Unite, cu care a câştigat Liga Campionilor Asiei în sezonul 2023-2024, astfel că Al-Ain dispută acum Cupa Mondială a Cluburilor din Statele Unite.

El a mai câştigat Copa Sudamericana (echivalentul Europa League) în 2020 cu clubul argentinian Defensa y Justicia.

Ca jucător, Hernan Crespo a marcat fotbalul italian, jucând pentru echipe precum Parma, Lazio Roma, Inter Milano, AC Milan şi Genoa. El a jucat şi în Anglia, la Chelsea.