Arda Güler, după ce Turcia a fost eliminată de la CM 2026: "Ne cerem scuze tuturor suporterilor noștri"

Arda Güler, în timpul meciului Turcia-Paraguay
Arda Güler, în timpul meciului Turcia-ParaguayTAYFUN COSKUN / ANADOLU / ANADOLU VIA AFP

Turcia a devenit a doua echipă eliminată de la Mondialul 2026, după Haiti, care fusese eliminată mai devreme cu câteva ore de Brazilia.

Naționala otomană, cu un potențial mult mai mare decât arată rezultatele, a pierdut ambele meciuri disputate împotriva Australiei și Paraguayului. Astfel, nu mai are șanse de a prinde locul al treilea, deoarece, chiar și în cazul unei victorii în ultima etapă cu Statele Unite și al unei egalități la trei puncte cu aceste două selecționate, ar fi dezavantajată la golaveraj.

Turcia dispune de jucători de top în lot precum Hakan Çalhanoglu (Inter), Kenan Yildiz (Juventus), Merih Demiral (Al-Ahli), Kerem Aktürkoglu (Fenerbahçe) sau Arda Güler (Real Madrid). Totuși, revenirea la un Campionat Mondial, pentru prima dată de la ediția din Coreea de Sud–Japonia 2002, unde a terminat pe locul al treilea, s-a transformat într-o dezamăgire profundă.

"Ne cerem scuze în fața suporterilor noștri"

Acesta a fost mesajul transmis Arda Güler la finalul meciului, vizibil afectat de rezultat. "Voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca acest turneu să fie uitat pe parcursul carierei mele la echipa națională. Jucăm la cluburi foarte importante și trebuia să demonstrăm asta pe teren. Nu am reușit, nu am fost capabili. Am primit un gol foarte timpuriu. Nu sunt multe de spus."

"Oh, Doamne! De ce?", a strigat jucătorul lui Real Madrid privind spre cer la finalul meciului. Și a adăugat: "Suntem foarte triști și ne simțim rușinați. Ne cerem scuze tuturor suporterilor noștri. La următoarele turnee vom da tot ce avem mai bun. Jucăm la echipe mari și trebuia să arătăm acest lucru".

CUPA MONDIALĂ FIFA 2026

Cupa Mondială din 2026 se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie în Statele Unite, Canada și Mexic. La turneu vor participa 48 de echipe naționale, iar meciurile se vor disputa pe 16 stadioane moderne.

Toate știrile de la Cupa Mondială | Programul meciurilor și ore | Clasament grupe | Loturile celor 48 de echipe | Echipamentele oficiale

Cupa Mondială la TV | Predicții și cote | Posibile surprize la Cupa Mondială | Stadioane Cupa Mondială | Noile reguli de la Mondial | Protocol furtuni și fulgere