Southampton a fost exclusă din play-off-urile Championship în luna mai, după ce a recunoscut mai multe încălcări privind filmarea neautorizată a adversarilor, inclusiv înaintea semifinalei cu Middlesbrough, care a preluat locul său în finală împotriva celor de la Hull City.
De atunci, clubul a fost subiectul unei anchete din partea FA, care a emis un comunicat în această săptămână, sancționându-l pe antrenorul echipei.
„Tonda Eckert, de la Southampton FC, a fost pus sub acuzare pentru trei încălcări ale Regulii E3.1 a FA, în legătură cu un comportament necorespunzător în perioada decembrie 2025 – mai 2026. Se presupune că antrenorul principal a acționat într-un mod nepotrivit și/sau a adus prejudicii imaginii fotbalului prin faptul că a dispus și/sau a autorizat observarea antrenamentelor echipelor Oxford United FC, Ipswich Town FC și Middlesbrough FC înaintea meciurilor dintre aceste cluburi și Southampton FC, disputate în decembrie 2025, aprilie 2026 și, respectiv, mai 2026. Tonda Eckert are termen până marți, 28 iulie 2026, să își prezinte răspunsurile”, se arată în comunicat.
În iunie, Eckert a declarat că își asumă întreaga responsabilitate „pentru tot ce s-a întâmplat”, cerându-și scuze față de jucători, staff și suporteri, care au fost devastați când echipa a fost lipsită de șansa de a reveni în Premier League.
Southampton a primit suplimentar și o penalizare de patru puncte, care se va aplica în sezonul viitor de Championship, în încercarea de a reveni din nou în prima ligă engleză.
